9/12 iulie 2020 Pauleasa II

In perioada mai sus mentionata dorim sa organizam o tabara de lucru in zona Pauleasa.

Obiectivul principal consta in catararea, descrierea si cartarea tuturor ”gaurilor negre” din peretii Vaii Jgheabului si ai Vaii Glabenei. Stim cu totii cat este de periculoasa parcurgerea vaii cu masina, toamna, cand nu mai sunt frunze in copaci iar privirea, inclusiv cea a soferului, este captata de umbrele negre din pereti.

Obiectivele secundare ale taberei sunt, continuarea explorarilor din zona, identificarea pierderilor din Valea Tiganului si batai de suprafata.

Scopul colectarii acestor date este de a intocmi un catalog/monografie ale vailor adiacente si sistemului Pauleasa.

Au fost identificate 12 puncte, catarat sau rapel, de dificultati variate. 4 ateliere. 5 cavitati de cartat/recartat.

In vederea notificarii Parcului Natural Apuseni, rog trimiteti intentia de participare pe lupsea@gmail.com

V5 Post-sifon

„Îmi vine să intru în pământ de ruşine, dar n-am ham… „ – Matei, în Padiş, după ce şi-a dat seama că şi-a uitat hamul în Cluj

Norocul a făcut că m-a salvat Cristina de la Cristal şi a trebuit să ne întoarcem doar până în Beiuş. Spre peşteră am pornit târziu , iar pe când să ajungem la ea ne-a prins şi întunericul şi ceaţa.  Am bâjbâit prin zăpadă un timp, dar nu am găsit nicicum intrarea. Dacă nu aveam telefonul la noi, n-o găseam în veci.

Am sărit peste prima tabără şi ne-am instalat în următoarea. A doua zi ne-am pornit spre gaura cu curent descoperită în octombrie întrebându-ne dacă o vom găsi deschisă sau inundată.Eu am ajuns mai târziu acolo pentru că am rămas să reechipez o verticală, dar când i-am văzut pe băieţi cu găleţile pline am înţeles: în loc de curent aveam o piscină.

Dupa cateva zeci de galeti, sifonul incepe sa se deschida si curentul se porneste.

Speraserăm să nu fie cazul, dar veniserăm pregătiţi cu găleţi. Putea fi mai rău, dar nici grozav nu arăta. Apa trebuia vărsată la vreo 12 metri distanţă, iar până acolo aveam de trecut printr-o argilă adâncă care părea dornică să ne lase fără cizme. Două ore şi doi metri cubi mai târziu am reuşit să trecem pe partea cealalaltă. Am început cu o explorare de aprox 100 metri apoi ne-am apucat de cartat. Tură lungă. Ne-am culcat la 4:30.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

„Ziua 3

Alex nu s-a simţit bine azi şi a rămas la tabără cu Delia. Am rămas cu Ovi la cartat şi explorat. Nivelul fosil mare s-a terminat dezamăgitor, cu scurgeri, dupa 100 m. Am mai făcut o căţărare pe ramura dreaptă şi am găsit o galerie de mari dimensiuni, dar şi ea se înfundă după 100 m cu  o scurgere înaltă de 20 de metri. Ar mai fi un puţ de coborât şi gaura găsită de Ovi printre prăbuşituri. Azi am cartat 560 metri, cu 120 m mai mult decât ieri. „

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ultima zi de lucru. Am lăsat trusa de cartare la bivuac şi am luat cu noi doar corzi, ferătanii şi bormaşina. Aveam puţin timp la dispoziţie: două zile lungi cu culcat la 4 dimineaţa ne-au dat ritmul complet peste cap, iar în ziua ieşirii trebuia să pornim devreme. Suntem din nou în formaţie de doi şi mergem direct la găurica ce a gasit-o Ovi printre prăbuşituri. Cred că o văzusem şi eu, dar eram atât de concentrat să găsesc o urcare spre galeria neagră din tavan, că nici nu am bagat-o în seamă. Arăta bine: din prăbuşituri ieşeai direct în tavanul unei galerii curate,  lată de 4-5 metri, înaltă de 10. Şi cel mai important, se simţea curent de aer. Galeria era puternic descendentă, mai cu coardă, mai la liber. Am ciopârţit coarda în 5-6 bucăţi de 8-10 metri şi ne-a ajuns la fix. Galeria creştea în dimenisiuni pe măsură ce coboram  şi de jos se auzea clar un activ. Am ajuns la o intersecţie de galerii : sub noi curgea un râu mare, deasupra lui se vedea un nivel fosil. In faţă se vedea un frumos meandru sec cu marmite de tavan, iar din dreapta venea un afluent ce cădea în cascadă în activul de jos. Am ales calea mai simplă şi am pornit înainte, pe meandru. În câţiva metri am dat peste un râu măricel care curgea în direcţia opusă faţă de primul – ori e acelaşi şi face un cot extrem de strâns (cel mai probabil), ori e alt râu, nu ştim. În aval am mers cât ne-a ţinut ramonajul, dar a trebuit să capitulăm în faţa unei marmite adânci. Probabil va trebui neopren. Primul râu la fel – marmite adânci şi în amonte şi în aval. Depăşisem deja ora de întoarcere, dar mai era până când să intre cei din tabără în alertă.

Un traverseu expus pe deasupra primului râu ne-a permis să intrăm pe un nivel fosil plin de prăbuşituri. Variante în toate direcţiile. Găsim un nivel superior unde ne oprim la o săritoare pozitiva de 10 metri şi unul inferior de unde reuşim să coborâm la un sifon – sursa primului râu.

Epuizasem tot ce se putea face la liber şi timp nu mai aveam. Pornim spre bivuac plini de întrebări. Estimăm că am explorat undeva în jur de 600 m, dar nu am înţeles încă mare lucru din zonă, va trebui să cartăm cât de repede. Ne dăm seama că am trecut de cota -650, probabil suntem pe la -670. Dar în V5 sunt două râuri mari şi ambele se sifonează la -650 , deci nu ştim ce râu am regăsit. Probabil va trebui să facem o colorare…

Duşi de gânduri ajungem la gaura cu curent unde ne aştepta o surpriză: sifonul era închis! Prevăzători, lăsaserăm găleţi pe ambele părţi, deci aveam cu ce lucra. Aveam cu noi şi un sac de dormit, un arzator etc pentru scenarii mai grave, dar speram să nu fie cazul. Începem să scoatem apa din piscină.  Pe partea asta singurul loc în care puteam arunca apa era o groapă aflată doi  metri mai sus. Numărăm găleţile. Nivelul pare să scadă încetişor. Ajungem cam la a 60-a găleată când mă întreabă Ovi: „Mai poţi?” Cu spatele rupt de la poziţia incomodă recunosc: „Nu prea…” Decidem să facem o pauză scurtă. Sifonul se deschisese deja o palmă şi apa făcea valuri de la curent. Mă uit cu privirea pierdută la unduirea băltoacei ce ne ţinea captivi şi tresar. „Ovi, apa aia care mişcă în dreapta e din sifon sau curge un pârâiaş?” Ne aplecăm să ne uităm mai atenţi – da, un fir de apă cu un debit ca de robinet se scurgea în balta pe care încercam să o secăm!

Blestemăm, uităm de oboseală şi punem mâna pe găleată mai hotărâţi ca niciodată. Probabil apa se scurgea din gaura în care o aruncam tot noi, dar cumva îşi croise drum pe sub perete. În orice caz, trebuia să o scoatem mai repede decât curgea ea înapoi. Începe cursa contra cronometru. Tragem nebuneste vreo 10 minute şi ajungem la punctul în care nu mai puteam umple găleata decât cu gamela. Uscataţi sigur n-aveam cum să rămânem. Îi spun lui Ovi să se pregătească şi când îi spun, să treacă.  Termin de umplut ultima găleată. Se strecoară Ovi, pasăm bananele, găleata şi la final trec şi eu. Ne curăţăm cât de cât de noroi şi pornim spre bivuac. Ce zi…

Notă de final

Când am ajuns la suprafaţă am aflat de-ndată veştile din Piatra Craiului. Îi felicit pe toti cei care au pus umărul la atingerea acestui nou record! Chiar dacă în V5 am atins o adâncime mai mare decât cea care a deţinut recordul naţional timp de un deceniu, şanse să ajungem Grindul din urmă nu avem – potenţialul maxim de denivelare al sistemului e de -690 m. Se încheie un an bun, în care am explorat peste 3500 m în sistemul Vărăşoaia şi în care mai degrabă am adăugat semne de întrebare pe hartă decât am şters. Acum, eforturile noastre se concentrează pe depăşirea altui record…

V5 – Fractura la curent

Ziua 3

Am îndesat mâncarea, corzile şi fierătaniile în banane si am pornit spre a treia tabară. Bagajul e în continuare greu, dar suntem fericiti că măcar nu mai avem doua banane fiecare. Înaintăm încet şi ne oprim des – suntem hotărâţi să ne uşurăm viaţa şi analizăm fiecare pasaj mai dificil: cum am putea echipa mai confortabil? Ce bolovani putem muta ca să fie mai larg? Câteodată o lovitură de ciocan la locul potrivit face minuni…

Ne aflam într-un astfel de loc, studiam o trecere printre prăbuşituri.  Ovidiu ne anunţă că a văzut ceva în sus printre bolovani şi pleacă cu Radu si Marek  să vadă ce se află acolo. Rămân eu şi Alex. Timpul trece şi băieţii nu se întorc. Ne găsim de lucru şi escaladăm un perete, dar nu găsim nimic interesant. Începem să ne punem întrebări când apar cei trei din cu totul altă direcţie decât cea în care se porniseră. „Am dat lovitura!” ne anunţă Ovi pe un ton triumfalist. Ne uităm sceptici la el şi îl îndemnăm să continue  – găsiseră o găurică de 15 cm diametru cu un curent fantastic,  în spatele căreia se auzea un vuiet de cascadă.

Ne apucăm să săpăm. E argilă şi merge relativ uşor, dar curentul de aer violent te îngheaţă instantaneu. Alex îşi foloseşte călcâiele cu dibăcie şi îi copiem şi noi tehnica. Rezultatele apar repede şi după o oră  găurica începe să pară penetrabilă. Îmi încerc norocul, dar nu am în ce să împing cu mâinile şi şoldul nu îmi trece de strâmtoare. Mai trebuie lărgit. Înainte, însă, vrea să încerce şi Alex, care se aruncă hotărât cu picioarele înainte. Nici lui nu-i trece bazinul. „Împinge-mă de mâini!” îmi strigă, cu braţele întinse în faţă. Mă proptesc în podea şi îl îndes cu picioarele în găurică. O mică forţare şi…a trecut!

Ne tragem unii pe alţii de mâini şi de picioare şi reuşim cu toţii să depăşim strâmtoarea. Pe partea cealalaltă nici vorbă  de cascadă: curentul de aer era sursa vuietului! Dar în faţă avem o galerie fosilă lată de 2 metri, înaltă de 6, cu o nuanţă potrivită de negru în capăt. Pornim în explorare şi găsim o săliţă de 15 m diametru si înaltă de vreo 25. În faţă, galeria continua cu o diaclază la fel de înaltă, plină de blocuri prăbuşite.Ne apucăm să căutăm continuarea prin labirintul de bolovani. Găsim două puţuri, dar nu avem coardă, aşa că trebuie să ne retragem.

Fiind mai aproape de a doua tabără, decidem să ne întoarcem acolo cu toate bagajele. Gândul ne este la găurica cu vânt. Sigur mai fuseseră oameni până la ea, se vedeau urme pe galeria de acces. Şi vuietul se auzea de la 20 de metri, nu aveai cum să o ratezi. Ne dăm seama că numai faptul că era atât de uscat  afară a făcut să fie deschis pasajul, în rest trebuie să fie inundat – semnele de pe pereţi ne confirmau lucrul acesta.

Ziua 4

Începem ziua cu lărgirea strâmtorii. Apoi reluăm explorarea şi începem cu un puţ care din păcate nu dă rezultatele dorite –  explorăm cam 50 de metri, dar nu găsim nici cea mai mică adiere. Între timp, Ovi şi băieţii au mers în sus printre prăbuşituri şi au regăsit curentul deasupra altui puţ paralel. Până să pun cu Alex coarda, ceilalţi coboară la liber şi se fac dispăruţi. Nu-i mai auzim, trebuie să fie ceva mare, ne gândim. Ajungem jos şi  pornim în căutarea lui Ovi. Într-adevăr, e mare galeria: lată de 7-8 metri, înaltă de vreo 20 şi în faţă tot merge. Dupa vreo 100 de metri îl întâlnesc pe Ovi care îmi spune că s-a dus mult şi bine pe o galerie mai mică. În timp ce povestim, arunc  o privire în sus şi ochesc o trecere printre prăbuşituri. Disting în îndepărtare ceva mare şi strig după băieţi să vină şi ei. Spaţiile devin tot mai largi şi mai frumos concreţionate, iar entuziasmul nostru tot mai greu de stăvilit. Depăşim obstacol după obstacol şi ne oprim la o săritoare de 15 metri imposibil de descăţărat la liber. În faţă galeria continuă cât vezi cu ochii…

Lăsăm cu greu în urmă priveliştea frumoasă şi pornim spre tabără fericiţi. Un minut mai târziu mă aflu deasupra unei săritori ciudate şi îl surprind pe Radu exact în momentul în care îi cedeaza priza de la mână şi se tăvăleşte gemând peste bolovani. Încremenim cu toţii. Ne strigă că e ok, dar vocea îl trădează. Coborâm de grabă la el – stă întins pe jos, e palid şi ameţit. Îmi spune ca e bine, doar mâna îi este amorţită. Îl liniştesc şi îi fac o evaluare sumară: mâna nu arată bine în zona încheieturii –  „99% e fractură” îmi zic în sinea mea. Încet încet, îşi revine din şoc şi respiră normal. Pare ok în rest şi hotărâm să ne pornim spre tabără. Ne împărţim în două echipe: Alex şi cu mine o luăm în faţă ca să punem o coardă care ar trebui să fenteze nişte strâmtori urâte, ceilalţi vin încetişor cu Radu.

Din fericire Radu se descurcă mai bine decât ne aşteptam şi baieţii ne ajung din urmă fix când terminam echiparea.  Întorşi în tabără improvizez o atelă dintr-o lingură aplatizată cu ciocanul, o cutie de tablete efervescente remodelată la primus şi un izolir subţire. Imobilizez încheietura şi instalăm „pacientul” în sacul de dormit. Mâine pornim spre ieşire.

Ziua 5  

Înaintăm bine. Cotul se dovedeşte a fi extrem de versatil.  Ramonajele pe deasupra activului sunt problematice însă reuşim să facem punţi umane la fiecare pasaj delicat. La verticalele mai lungi de 15 metri folosim o coardă si un scripete pentru a-i reduce efortul. În fracţionările deviate îl lonjăm şi delonjăm noi.  Radu are psihic tare şi stă bine cu moralul. Urcăm de la -600 la -200.

Ziua 6

Plecăm din sala P. Matos spre suprafaţă. În mintea mea nu pot decât să mulţumesc celor care au pregătit peştera pentru exerciţiul salvaspeo din 2018. Nici nu vreau să îmi imaginez cum ar fi fost pe strâmtorile acelea cu o mână ruptă. Ieşim din peşteră la apusul soarelui, iar Radu exclamă ca un copil „Ce tură faină!” – râdem cu poftă şi mulţumim Cerului că am scăpat aşa de uşor. Apoi ne zboară gândul la pasajul cu curent şi la tot ce am lăsat acolo. Vorba aceea – „Curentul provoacă insomnii”

P.S.: Radiografiile au confirmat suspiciunea noastră: mai multe oase fracturate în zona încheieturii, din fericire, niciunul deplasat.  Minim 8 săptămâni repaus.

Matei

Întoarcerea la Aven

Din nou la Aven, în aceași formație: Petre, Ovi și Matei. In faţa noastră se văd două posibilități: să continuăm pe meandru în jos, unde e impenetrabil sau să mergem înainte, pe orizontală, pe un nivel și mai impenetrabil. Alegem varianta mai accesibilă și începem să spargem in jos. Galeria pare să se lărgească și umbrele sugereaza ca exista ceva mai mare. După o oră-doua reușim să depășim stramtoarea, dar jos nu găsim decât o mica dezamăgire: totul se înfundă. 

Continuam așadar cu singura opțiune rămasă, pe nivelul orizontal. Ritmul e bun, stanca parcă e dornica sa cedeze sub loviturile ciocanelor și a bormasinii. Înaintăm nesperat de repede, dar în fața galeria nu se lărgește, ba din contra, devine tot mai strâmtă. Obosiți, ieșim din aven. Drumul până la aven e anevoios și lung – pentru a fi mai eficienți, am organizat un loc de bivuac chiar la intrarea peșterii. Ne băgăm în sacii de dormit cu gândul unei noi zile de spart. 

Cu bateriile încărcate, reluăm lupta de pe meandru. Din nou, lucrăm bine. Curentul e foarte puternic, ispitior. Ne oprim in fața unui colmataj argilos cu o „fereastră” de 20 cm diametru. Reușim să aruncăm o privire prin ea – meandrul pare că s-ar lărgi. In capăt pare chiar penetrabil. Greu de spus, dar arata binișor.

************************************************************************

Pe Petre îl cam ardea și și eu eram nerăbdător să mă întorc. Dar mă uitasem bine in calendar și știam că cel puțin următoarele 5 weekenduri erau ocupate. Apoi, in mod neașteptat, Petre îmi spune că a negociat să aibă o zi liberă în timpul săptămânii. Ovi era și el disponibil și dornic. Ne-am organizat repede și 10 zile mai târziu ne întorceam la aven, motivați să trecem mai departe. 

De data asta, umbrele nu ne-au înșelat: după 3 metri de săpat am forțat meandrul și am dat într-o galerie mai largă, lungă de 4-5 metri și destul de frumos concreționată. Continuare evidentă nu se vedea, analizam fiecare cotlon. O piatră aruncată după un colţ inaccesibil ne raspunde cu un ecou grozav. Entuziasmaţi, estimăm că puţul trebuie să aibă în jur de 20 de metri.

Începem să coafăm colţul si trecem destul de repede. Dar ce găsim mai departe e foarte diferit de ce ne imaginam: puţul începea cu o fisură îngustă de 10 cm, iar în jur galeria era strâmtă, deci condiţii foarte grele de lucru. Ne apucăm să lărgim, ca să avem loc de manevră. In cautare de spaţii in care sa depozitam pietrele dislocate, constatăm ca in spatele formatiunilor mai exista un puţ paralel. Ne concentrăm forţele asupra lui si reuşim să forţăm intrarea –  în jos e îngust, dar penetrabil. Din fericire, aveam acolo o coardă pe care o aduseserăm plini de speranţă in prima tură. Am legat-o de nişte formaţiuni si am intrat pe tubul îngust.

Dupa o coborare de aproximativ 12 metri am ajuns pe podeaua unei galerii frumos concreţionate, lată de 1-1,5 metri si înaltă de 5-6 m. Pe orizontală nu merge mai mult de 12-14 metri, dar se vede o posibilă continuare in jos. Nu am forţat, căci era nevoie de coardă si eram singur. Plus ca depăşiserăm cu mult ora întoarcerii spre maşini (acasă urma să ajungem la 2 si ceva noaptea).  Rămâne pe data viitoare…

Status: denivelare ~ -30 m, dezvoltare: ~60 m

V5 27.09.2109

Matei vine in Oradea cu trenul si impreuna o luam spre V5. De mult timp l-am rugat sa imi arate sistemul la care lucreaza de atatia ani. Ajunsi in Varasoaia, hotaram sa coboram pana in sala Paul Matos, – 270 de m. Dupa 1:20 ajungem la destinatie. Parcursul este accesibil. In sala am luat-o amonte pe niste ramificatii labirintice. Galerii fosile apar din tavan si din pereti, iar cursurile de apa te dezorineteaza si mai mult. La iesire ne-a luat 2:40. Am avut la noi o banana. Spatiile sunt de mari dimensiuni. Podeaua accidentata te intarzie in parcurs. Seara Iosca ne povesteste despre viiturile care le-a prins pe putul de iesire si istoria descoperirilor.

Avenul de Rezerva

Interesant ca pozitie dar si mai interesant ca aven cu un curent de aspiratie puternic vara, aceasta cavitate a inceput sa isi produca efectul magnetic asupra noastra imediat.
Am intreprins doua ture solitare de degajare de bolovani. Am apreciat ca nu este riscant sa lucrez singur deoarece fisura in care intra aerul de afara era ingusta, de doar 15 cm. Am hotarat sa cobor nivelul cu 1m pentru a usura munca. In ultima tura solo, podeaua pe care lucram s-a prabusit intr-un put. M-a luat prin surpindere. Nu imi venea sa cred ca ma pregateam sa largesc fisura de calcar, iar sub mine se afla un put de aprox. 8m .
Ne organizam rapid, iar o saptamana mai tarziu Ovi, Matei si cu mine ne  indreptam spre Aven.  Reusim sa coboram in prima sala. Gasim continuarea dupa un vuiet ca de cascada. Era curentul de aer care se auzea la trecerea printr-o stramtoare .Ne punem la treaba iar dupa aproximativ 3 ore de lucru reusim sa trecem de restrictie. Intram pe o galerie relativ joasa ce meandreaza in doua directii. In aval se vede un etaj inferior la aproxiamtiv 5 m. Curentul de aer ramane puternic.

Parti bune:  pozitie, curent, roca, alt aven mare in zona, feeling bun, semnal la telefon.

Parti rele: e departe de parcare (dif de 300 de m), posibil curentul sa vina dinspre faleza, nu este apa in zona.

Status: denivelare – 15m, lungime 25m.

Congresul national de speologie 2019

Congresul National de Speologie, editia XLVII va fi organizat de Clubul de Speologie Politehnica in perioada 30 August – 1 Septembrie 2019, la Suncuius, jud. Bihor.
Parteneri:
Primăria Suncuius,
Centrul pentru Arii Protejate si Dezvoltare Durabila Bihor
Destinatia de Ecoturism Padurea Craiului
Polaris
Club de Speologie Speodava
Speo Cristal
Kolozsvári Amatőr Barlangász Klub / Clubul Speologilor Amatori Cluj

 

54514561_1987533084677286_2065349480865071104_o

Un nou obiectiv – Avenul de Rezerva

Avenul a fost descoperit in timpul unei ture speo la o alta pestera. Membri SpeoDava si Politehnica gasesc si decolamteaza intrarea. Punctul forte este pana acum curentul specific de aven. Aspira vara si sufla iarna (La -6 grade era vizibil de la 50 de m. Semana cu un horn fumegand.) In 2019 urmeaza noi ture.

Video in link.

https://drive.google.com/open?id=1jGBQ9WeVLBeZ99gdIh6eL9sHQTZctJyp

Una mare

 

 

Trecusera cateva zile de la revelion si ne gandeam cum sa scapam de perioada inactiva specifica sarbatorilor. Ma tot gandeam cum in tura din vara, gasisem departe pe activul pesterii, undeva la vreo 3 km in profunzime inainte de sifon, un afluent mic de dreapta de pe care sulfa un curent incredibil. Cu gandul asta in minte, am vorbit cu Dorin, Medorian si Felix sa dam o tura sa vedem cum putem largi stramtoarea suflatoare. Intrucat in tura anterioara mai fusesem si cu Marius de la Speo Vulcan Craiova, l-am convocat si pe el, care a venit cu un coleg de club, Ovidiu.

Am ajuns vineri seara, ne-am cazat la o gazda din sat si am stat o bucata buna din noapte la sprituri si “taine”, cum zic oltenii. Dimineata, ne-am trezit pe la vreo 10 , am pregatit echipamentul de speo si i-am dat bice. Apa era destul de mare, intr-un loc a trebuit sa traversam un sifon scurt in apnee, dar a mers bine. Mersul amonte a fost destul de anevoios din cauza apei puternice. Am catarat cascade, ne-am tarat prin apa si in 3 ore jumate am fost la afluent.  Dupa o escalada scurta de vreo doi metri am ajuns la locul cu pricina. Intrucat afara era destul de cald, se simtea bine curentul. Am spart destul de anevoios, deoarece a trebuit sa stau intins in apa cam tot timpul activitatii, iar praful facut de bormasina imi venea in ochi, in nas, peste tot. Dupa ce am terminat acumulatorii, am constatat ca am reusit sa iau din tavan o bucata cat sa se strecoare Felix si sa vada mai bine cum sta treaba dincolo. In total, stramtoarea mai are aproape un metru dincolo se vede o salita, iar curentul este foarte promitator. Clar mai trebuie mers si insistat. E printre cei mai puternici curenti ce i-am vazut intr-o pestera, iar Felix care are mult mai multa experienta, imi da dreptate.

O ora jumate a durat sapatul, timp in care ceilalti, care doar au stat s-au umplut de frig fiind in neoprene. Am decis sa ne intoarcem spre iesire, dar de data asta nu ne-am mai grabit si am putut sa admiram frumusetea pesterii. Clar, e un superlativ. Cateva cascade, semisifon, o apnee scurta si am iesit afara, destul de obositi.

Seara, am mai stat o bucata la povesti, iar duminica ne-am despartit de olteni si am pornit spre casa.

A fost un weekend frumos

Pestera Luncsoarelor

In 2013 ma apuc cu Matei serios de treaba la una din crapaturile cu curent de aer din Valea Luncsoarei. Tragem ce tragem si in 2017 ii punem capac.  Concluzia lui Matei „-Au fost niste ani frumosi.”  – Da au fost!  Au fost ture de zi si de noapte, de iarna si de vara, de explorat si de cartat, frumoase si de rahat. Inarmat cu 2 tuburi de adeziv pentru polistiren , ma strecor la ultima tura de cartare spre terminusul aflat la o ora de tarasuri si baltoace. Dan si Matei pornesc mai tarziu si intra cu scopul cartarii. Dupa ce aplic adezivul in grohotisul ce statea deasupra galeriei de unde venea curentul, ma strecor pe sub, si ma preling intr-un cap de put , de doar -2 m plin cu colmataj. Frustrare maxima. Curentul iese dintr-o galerie lunga de 3 m, in capat plina de bolovani. Ma intorc, dau vestea, si continuam cartarea pana la finalul explorat. Luncsoarei . Pestera ajunge la 270 de m. Partea interesanta este ca se indreapta spre ceva, si nu spre grohotisul de afara. In serile de iarna ma mai gandesc unori daca ar mai maerita o ultima tura de fortat. Oare bolovanii din capat ce ascund?

Pentru cei ce vor urma, pestera nu este nici dificila, nici usoara. Partea proasta este ca are multe zone de tarasuri, primavara si vara sunt locuri in care evitarea apei si a umezelii este aproape imposibila. Principalele riscuri de accidentare consta in dizlocare de bolovani, si intepenirea prin stramtori. Nu exista risc de viitura. Speologii de peste 80 de kg intampina greutati la restrictii. Pestera are un curent de aer important in capat. Avenul din platoul de deasupra nu este departe, iar putul cu diametru de 20 de m din el este semn ca acolo au curs ape multe. Curentul este pozitiv vara si negativ iarna. Explorarea in capat are sens, dar trebuie stabilizat grohotisul final pe sub care te scrugi in put, put pe care l-am umplut cu bolovani cand am incercat sa ajungem la el. Saparea in el nu este solutia dupa parerea mea, ci galeria finala de 3 m cu curent. Am lasat pestera echipata intr-un mod modest, facil de parcurs fara a fi necesar folosirea echipamentului de verticala. Dus intrors, o echipa formata de 3 speologi ar trebui sa faca sub 2 ore. In timp, intrarea din sala Flatulentei spre Galeria cu Cacat se poate colmata cu argila.

In zona intratii mai exista 3 fracturi cu curent de aer. Cea mai amonte poate inghiti tot debitul Vaii Luncsoara. Fara sa o coloram, banuim ca iese la fel ca si Ponorul de pe Valea Luncsoara, in Izb. Pauleasa. Amonte mai exista pierderi care ies in Pauleasa si anume zona Tarniciori, Ponorul din Valea Crisanului. P. Luncsoarelor se afla pe o falie perpendiculara pe marea falie a Galbenie.

Prin aceasta explorare ne doream sa ajungem in sistemul Hoanca Urzicarului-Izb. Pauleasa.

Dl. Oraseanu a studiat acest sistem carstic din punct de vedere hidrografic.

In cartea „Hidrologia carstului din muntii Apuseni” , Iancu Oraseanu, Oradea 2016

pag. 81

Pierderile din P. Tiganu ies in Izb. Pauleasa dupa 24 ore, diferenta de nivel de 250 m si distranta  intre intrare si iesire de 2000m. Marcare facuta in 21.05.1985

Pierderile din  P. Crisanu ies in Izb. Pauleasa in 95 de ore, diferenta de nivel de 405 m si  distanta intre intrare si iesire de 3075 m. Marcare facuta in 27.05.1985

Pierderile din av. Hoanca Urzicarului ies in Izb Pauleasa dupa 300 de ore, diferenta de nivel de 595 de m si distanta intre intrare si iesire de 4600 de m. Macare facuta din 17.12.1984

Pierderile din p. Luncsoara ies in Izb. Pauleasa dupa doar 24 de ore, diferena de nivel de 130 de m si distanta intre intrare si iesire de 1900 de m. Marcare facuta in 27.05.1985

pag. 93

„Apa p. Luncsoara in amonte de confluenta cu paraul Izbuc, alimentat din izbucul Galbenei, se infiltreaza temporar total prin fisurile calcarelor fin talweg, ea raparand in izbucul Pauleasa. Tronsonul p. Galbena dezvoltat intre confluenta cu p. Izbuc si izbucul  Pauleasa este permanent activ datorita aportului mare de apa adus de izbucul Galbenei. Masuratorile hidrometrice au indicat ca 10-50% din debitul p. Galbena se infiltreaza in talweg pe tronsonul amintit pentru a fi restituit partial scurgeriisuperficiale prin izbucul Pauleasa.”

In cartea „Pesteri din Romania” 1976, M. Bleahu

pag. 38

Ref. la P. cu Aluviuni din V. Galbena

 

„Pestera a functionat in trecut ca resurgenta a Vaii Luncsoara. Apele Luncsoarei, dupa un traseu subteran de 1000 de m (in linie dreapta), se varsau in Valea Galbenii prin intermediul Luncsoarei(*) si astefl au activat o alta resurgenta (Izbucul Paulesei), Pestera cu Aluviuni devenind fosila”

(*) consider ca autorul a dosit sa scrie Pestara cu Aluviuni.

Obiectivele interesante din zona ar fi:

  1. Avenocul baietilor de la Speodava si Cristal, aven situat pe platoul din apropierea P. Luncsoarelor. Din povestiri, aven fara curent dar cu un punt de aproximativ 40 inaltime si 20 de m diametru.
  2. Pestera cu Aluviuni, verificat nivelul de aluviuni…
  3. Bataie de zona.
  4. Izbucul de la Pauleasa care ajunge la 62 de m dezvoltare si -20 de m.
  5. Pestera din Dealul Varseci. Vazut ce este cu scurgerea din capat. In descrierea lui Bleahu, in capt exista un sorb prin care se dreneaza apa.
  6. Avenutul, un ponor amonte de Izbucul Pauleasa. Curent de aer. Situat excelent.