Întoarcerea la Aven

Din nou la Aven, în aceași formație: Petre, Ovi și Matei. In faţa noastră se văd două posibilități: să continuăm pe meandru în jos, unde e impenetrabil sau să mergem înainte, pe orizontală, pe un nivel și mai impenetrabil. Alegem varianta mai accesibilă și începem să spargem in jos. Galeria pare să se lărgească și umbrele sugereaza ca exista ceva mai mare. După o oră-doua reușim să depășim stramtoarea, dar jos nu găsim decât o mica dezamăgire: totul se înfundă. 

Continuam așadar cu singura opțiune rămasă, pe nivelul orizontal. Ritmul e bun, stanca parcă e dornica sa cedeze sub loviturile ciocanelor și a bormasinii. Înaintăm nesperat de repede, dar în fața galeria nu se lărgește, ba din contra, devine tot mai strâmtă. Obosiți, ieșim din aven. Drumul până la aven e anevoios și lung – pentru a fi mai eficienți, am organizat un loc de bivuac chiar la intrarea peșterii. Ne băgăm în sacii de dormit cu gândul unei noi zile de spart. 

Cu bateriile încărcate, reluăm lupta de pe meandru. Din nou, lucrăm bine. Curentul e foarte puternic, ispitior. Ne oprim in fața unui colmataj argilos cu o „fereastră” de 20 cm diametru. Reușim să aruncăm o privire prin ea – meandrul pare că s-ar lărgi. In capăt pare chiar penetrabil. Greu de spus, dar arata binișor.

************************************************************************

Pe Petre îl cam ardea și și eu eram nerăbdător să mă întorc. Dar mă uitasem bine in calendar și știam că cel puțin următoarele 5 weekenduri erau ocupate. Apoi, in mod neașteptat, Petre îmi spune că a negociat să aibă o zi liberă în timpul săptămânii. Ovi era și el disponibil și dornic. Ne-am organizat repede și 10 zile mai târziu ne întorceam la aven, motivați să trecem mai departe. 

De data asta, umbrele nu ne-au înșelat: după 3 metri de săpat am forțat meandrul și am dat într-o galerie mai largă, lungă de 4-5 metri și destul de frumos concreționată. Continuare evidentă nu se vedea, analizam fiecare cotlon. O piatră aruncată după un colţ inaccesibil ne raspunde cu un ecou grozav. Entuziasmaţi, estimăm că puţul trebuie să aibă în jur de 20 de metri.

Începem să coafăm colţul si trecem destul de repede. Dar ce găsim mai departe e foarte diferit de ce ne imaginam: puţul începea cu o fisură îngustă de 10 cm, iar în jur galeria era strâmtă, deci condiţii foarte grele de lucru. Ne apucăm să lărgim, ca să avem loc de manevră. In cautare de spaţii in care sa depozitam pietrele dislocate, constatăm ca in spatele formatiunilor mai exista un puţ paralel. Ne concentrăm forţele asupra lui si reuşim să forţăm intrarea –  în jos e îngust, dar penetrabil. Din fericire, aveam acolo o coardă pe care o aduseserăm plini de speranţă in prima tură. Am legat-o de nişte formaţiuni si am intrat pe tubul îngust.

Dupa o coborare de aproximativ 12 metri am ajuns pe podeaua unei galerii frumos concreţionate, lată de 1-1,5 metri si înaltă de 5-6 m. Pe orizontală nu merge mai mult de 12-14 metri, dar se vede o posibilă continuare in jos. Nu am forţat, căci era nevoie de coardă si eram singur. Plus ca depăşiserăm cu mult ora întoarcerii spre maşini (acasă urma să ajungem la 2 si ceva noaptea).  Rămâne pe data viitoare…

Status: denivelare ~ -30 m, dezvoltare: ~60 m

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: