Arhiva

Posts Tagged ‘cartare’

Sistemul Varasoaia – expeditie 2013

18 Decembrie, 2013 1 comentariu

In urma cu cateva zile s-a incheiat tabara subterana de explorare a sistemului Varasoaia. Actiunea a fost organizata de Clubul de Speologie Politehnica, in parteneriat cu colegii de la „SPEOZET”. Au participat Ovidiu Pop, Radu Pop, Mihai Badescu si Constantin Gabor.

Radu Pop

bivuac de explorare – decembrie 2013

Dupa ce mai bine de doua saptamani actiunea a fost amanata datorita temperaturilor mari si implicit a riscului de viitura, la inceputul lunii decembrie echipa a intrat in subteran, avand ca obiective continuarea explorarilor, cartarea si documentarea noilor pasaje descoperite.

Coordonatorul actiunii a fost Ovidiu Pop, iar eforturile echipei au fost directionate spre explorarea zonelor profunde ale pesterii, un afluent mic de pe Raul Iancului. Radu Pop, fotograful expeditiei, a documentat o serie de speleoteme deosebit de interesante, precum helictite de pana la 40 de centimetri lungime. Mihai Badescu si Constantin Gabor, cataratorii echipei, au escaladat si explorat o serie de pasaje expuse, identificand galeriile suspendate si echipand hornurile de acces spre ele, in vederea continurarii explorarilor.

Cantitativ, rezultatele taberei se traduc prin: explorarea a peste 1000 metri de galerii, cartarea unei lungimi de 1600 metri, echiparea unor sectoare expuse cu inca 150 metri de coarda, documentarea mai multor galerii si speleoteme in cateva sute de cadre fotografice.

O scurta inregistrare a raportului de activitate de la sedinta Speopoli din 17 decembrie 2013:

Mai jos va prezentam cateva din reportajele facute in urma expeditiei colegilor nostri.

Anunțuri

Humpleul Mic

1 Noiembrie, 2013 1 comentariu

Activitatea recenta desfasurata de catre Clubul se Speologie Politehnica pe Valea Firii a avut ca obiectiv explorarea si cartarea unei cavitati nou descoperite, denumita „Humpleul Mic”. Denumirea a fost data in ideea ca pestera face parte din sistemul Humpleului, aflandu-se foarte aproape de acesta. In urma colorarilor facute s-a stabilit ca cele doua cavitati sunt strabatute de cursuri de apa distincte.

Humpleul mic - galeria activa

Humpleul mic – galeria activa

Autorii descoperirii sunt Petre Lupsea si Cristi Irimies. Tot ei sunt cei care au sapat pentru patrunderea in sistem si principalii exploratori ai pesterii.

Descoperirea a avut loc in data de 27 aprilie 2013, in timpul unei ture de bataie de zona, avand ca scop gasirea unor puncte de acces in galeriile ramase inaccesibile prin subteran ale pesterii Humpleu (Pestera Mare din Valea Firei). La baza unei stanci de pe versantul drept al Vaii Firei, a fost descoperita o fisura avand curent de aer puternic. Prin fisura s-a putut intra intr-o sala de mici dimensiuni, urmata de o saritoare intr-o galerie fosila de prabusire, avand inaltime foarte mica si un traseu intortochiat. Intreaga zona fosila explorata pana la acest moment este framantata, avand o parcurgere foarte dificila.

S-a trecut la explorarea metodica a galeriilor fosile, majoritatea puturilor si hornurilor terminandu-se in puncte inpenetrabile, datorita dimensiunilor mici. S-au identificat doua puncte de coborare spre nivelul activ.

In 04 aprilie 2013 se exploreaza cele doua sectoare active, constatandu-se ca sunt intrerupte de prabusiri, apa intrand in sifoane. Astfel s-au explorat doua sectoare de galerie activa: unul amonte si unul aval. Fiecare din cele doua sectoare are cate un sifon amonte si unul aval. In total sunt patru sifoane, care urmeaza sa fie plonjate de catre scafandrii pentru a continua explorarea.

Galeria activa are o serie de hornuri greu accesibile datorita inaltimii foarte mari, hornuri care inca prezinta interes explorativ. Pentru catararea lor vor fi necesare echipari de siguranta. De asemenea pe galeria activa principala apar o serie de afluenti, desi exista posibilitatea ca acestea sa fie doar circuite locale. In partea finala a galeriei active din aval s-a identificat un afluent. Amonte cu 3 metri apare un colmataj mare pe langa care se deschide un horn, probabil galeria activului. Este un afluent de stanga, deci nu vine dinspre Poienita 2, dar chiar si asa, ramane un punct de continuare a explorarilor.

In paralel cu explorarea s-a inceput cartarea galeriilor, echipa de cartare fiind formata din: Gheorghe Fratila, Petre Lupsea, Cristiana Lupsea, Matei Cristian.

Schita de cartare

Schita de cartare

S-a intocmit fisa de anunt si confirmare si s-a trimis catre Institutul Român de Speologie „Emil Racoviță” din București, in vederea inscrierii in Cadastrul Pesterilor din Romania si atribuirea unui numar cadastral.

A urmat colorarea apelor de suprafata din zona Dealului Humpleu. Scopul colorarilor este identificarea cursurilor de apa ce strabat galeriile nou descoperite din Humpleul Mic si relatia acestora cu pestera Humpleu. Operatiunea de colorare a fost coordonata de catre dl. Profesor Iancu Oraseanu.

Sambata, 28 septembrie s-au colorat apele din doua ponoare: „Ponorul Mare” de pe Valea Morilor, un afluent al Vaii Firii si „Ponorul de Sub Drum” denumit si „Ponorul cu Pod”. S-au folosit doi coloranti diferiti: fluoresceina si rodamina. In Ponorul Mare s-a pus rodamina, iar in Ponorul de Sub Drum fluoresceina.

In aceeasi zi s-au montat in pesteri cate un sistem mecanic de colectare a probelor de apa: unul in pestera Humpleul Mic si celalalt in Humpleu. S-au folosit de asemenea si saculeti cu carbune activ cu ajutorul carora poate fi identificata prezenta in apa a colorantilor prea diluati pentru a putea fi reperati vizual. La suprafata, in Valea Firii, au fost de asemenea pusi saculeti cu carbune activ, care au fost schimbati zilnic, pentru a inregistra trecerea norului de coloranti. Probele de carbune activ ofera informatii doar despre trecerea norului de colorant (da sau nu). Probele de apa indica ora la care a trecut, concentratia, dispersia si timpul necesar apei sa strabata sistemul.

Luni, 30 semptembrie a fost observat in Valea Firii norul de fluoresceina.

In 5 octombrie s-a intrat in subteran pentru recuperarea saculetilor cu carbune si a probelor de apa. Mecanismul din Pestera Humpleu s-a blocat dupa ~8 ore de functionare, luand o singura proba de apa. Mecanismul din Humpleul Mic a functionat 66 de ore, luand 11 probe.

Probele si echipamentul au fost trimise la Bucuresti, domnului Oraseanu, iar pana in momentul de fata am primit doar rezultate partiale:

– Humpleu sala raului – verde intens
– Humpleul Mic Afluent – rosu intens
– Humpleul mic Activ principal – rosu

Timpul necesar norului de colorant sa ajunga de la punctul de insurgenta pana in galeriile Humpleului Mic a fost de 60 de ore. Aceasta in conditiile in care debitul apelor era crescut datorita precipitatiilor din perioada colorarii.

Conform datelor pe care le detinem la aceasta ora, pestera Humpleul Mic alcatuieste un sistem independent fata de pestera Humpleu.

In continuare s-a lucrat la prelucrarea computerizata a datelor de cartare si la redactarea hartii pesterii. Echipa de redactare: Simona Laiu, George Fozocos, Gheorghe Fratila. In luna noiembrie 2013 dezvoltarea pesterii a ajuns la 421 metri. Harta se afla in lucru.

Humpleul Mic - schita compass

Humpleul Mic – schita compass

Humpleul Mic - cartare

Humpleul Mic – cartare

Raport tura Cociului 6-9-12 noiembrie 2010

13 Noiembrie, 2010 4 comentarii

In primul sfarsit de saptamana din luna noiembrie a acestui an am programat o tura de weekend prelungit in Pestera Cociului de la Ponoara (de sambata pana marti), unde nu mai intrasem de doi ani.

Scopul turei a fost explorarea galeriei China, in amonte (dupa terminusul atins acum doi ani), continuarea explorarii fosilului Bismark, descoperit tot in urma cu doi ani si cartarea galeriilor nou gasite.

Participanti: de la clubul nostru Ovi Pop si eu, Simona Laiu, iar de la Montana Baia Mare, Odile Negrean.

Sambata dimineata ne-am pornit toti trei cu trenul spre Bratca, unde ne-a asteptat cu masina gazda noastra din Ponoara la care stam de fiecare data cand mergem acolo. Am mers acasa la ei, am mancat, ne-am facut bananele si ne-am pornit spre pestera.

Pe dupa masa am intrat in subteran, am trecut prin salile mari de la intrare, am trecut apoi prin Sala Lumanarilor unde am facut si niste poze, am ajuns la activ unde am gasit apele foarte mici, am trecut sifonul si am mers pana la bivuacul 4 de pe galeria China. Am mancat, ne-am reconfortat si ne-am pus la somn. Am pus ceasul sa sune (de la telefon) duminica dimineata, zi in care am pornit spre fosilul Bismark si analiza unei zone inainte de terminusul Chinei. Pe China am explorat si cartat aproximativ 100 m de galerii noi, cu active mici, iar amonte, in fosilul Biasmark, am gasit printre prabusiri o continuare stramta, foarte noroioasa si scurta, pe care nu am mai cartat-o. Duminica noapte ne-am retras la bivuac, iar luni dimineata ne-am pornit din nou, de data asta pana in terminusul de pe China. Pana acolo am gasit o alta galerie care aflueaza cu China, avand doua sali fosile iar in una din sali, la -200 m, am gasit o sonda de foraj si podeaua si peretii salii plini de ciment (sau alt material avand aspect asemanator cu cimentul), motiv pentru care galeria a fost numita Gal. Forata, iar sala cu pricina, Sala Sondei. In zona asta am gasit numeroase continuari, am stat printre prabusiri in mai multe puncte, la final explorand si cartat parox. 200 m de galerii noi. Trecusera deja 14 ore de cand am parasit bivuacul, asa ca ne-am retras si nu am mai analizat zona de terminus.

Marti dimineata ne-am trezit, am mancat, ne-am facut bananenele, am strans bivuacul (care e permanent lasat in pestera) si am pornit spre iesire. Cascada de langa bivuac crescuse deja, lucru care ne-am grabit putin. La ora 12 am fost la sifon, unde, cu 50 m inainte se auzea deja activul nervos. Am banuit ca sunt crescute apele si am mers la sifon sa vedem cum sta treaba. Dupa cum ne asteptam (dar speram sa nu fie asa), sifonul era inchis iar nivelul apei pe galerie era crescut cu cel putin 1 m. Cand am plecat de acasa, ne-am uitat la prognoza, care anuta ploi in saptamana asta, cu sanse mici de averse marti, cu ploi miercuri, joi si vineri, iar pe sfarsit de saptamana din nou vreme buna. Am sperat ca marti sa prindem apele mici cat inca nu incep ploile. Am decis sa stam doua ore sa vedem care e tendinta apei (de scadere sau de crestere). Dupa o ora jumatate scazuse cam 2 cm, lucru care ne-a facut sa ne intoarcem in bivuac pe China si sa nu mai asteptam, pentru ca la plecare din bivuac, activul care trece pe langa si curge si prin tarasul Somalia crestea si el si nu am vrut sa avem suprize neplacute pe taras. Stiind ca inaintea plecarii din Cluj ne-am anuntat intentia de a iesi cel tarziu marti seara, si ca exista riscuri impuse de conditiile meteo, am lasat dupa sifon un biletel din carnetelul de cartare, in care am zis ca ne retragem la bivuac pe gal. China, la viza 122 si ca ne vom intoarce in 24 ore sa verificam din nou nivelul din sifon, precizand data si ora.

Intorsi la bivuac am vazut cascada de langa mult crescuta, am desfacut din nou sacii, ne-am schimbat din neoprene in hainele uscate si ne-am intins. Am dormit pana noaptea, cand ne-am trezit, am mers sa vedem nivelul apei si al cascadei, vazand ca a mai scazut putin. Urma sa mai asteptam pana dimineata si sa ne intoarcem la sifon, asa cum am scris pe bilet. Ne-am facut un ceai si ne-am pus iar la somn, ne odihneam dupa turele de explorare si cartare din zilele trecute. Ziua si noaptea de marti au trecut cel mai usor. Miercuri dimineata cand ne-am trezit, am mers sa vedem nivelul apei care crescuse mult iar cascada era de nerecunoscut: avea debit de doua ori mai mare. Acest lucru ne-a facut sa nu mai mergem la sifon (apele erau evident in crestere), ci sa intram in asteptare. Ne-am dat seama ca nu mai mancasem de 24 de ore asa ca ne-am portionat mancarea care o pusesem de rezerva (stiind ca exista riscul sa nu putem iesi marti, conform planului initial) astfel incat sa ne ajunga cat mai multe zile, adica pana duminica, cand, oricum ar fi decurs lucrurile, ar fi scazut apele si am fi putut iesi. Astfel, am ajuns la concluzia ca dimineata mancam toti trei o oala de supa cu hrisca sau taitei si seara o oala de ceai cu bomboane (asta incercand sa folosim rational si butelia de rezerva pt primus). Am mancat, am aprins lumanari ca sa economisim bateriile frontalelor, ne-am pus la povesti si am adormit din nou. Ne-am trezit pe dupa masa, apa crescuse si mai mult, am mai analizat situatia, am presupus/sperat ca echipele de salvatori se pornesc spre noi, dar ca sa nu ne entuziasmam, am calculat ca totusi doar joi dimineata se vor porni. Seara ne-am facut ceai, am mai povestit de pestera si de turele din zilele trecute si am adormit din nou.

Joi dimineata, apa era si mai mare. Am luat in calcul cateva posibilitati, una din ele fiind ca si tarasurile de la intrarea in pestera sa fie pline cu apa, ceea ce i-ar bloca echipele de salvatori, deci, trebuie sa ne conservam energia si mancarea cat mai mult, in caz ca trebuie sa asteptam sa scada apele. Deja cascada de langa bivuac facea un zgomot atat de puternic, incat cu greu mai adormeam. Ne-am facut supa de rigoare, a fost cea mai gustoasa masa din viata mea 😀  si ca sa mai uitam de fome, care nu trecea niciodata, am mai povestit, am glumit si ne intrebam deja ce spun familiile. Speram sa nu se ingrijoree ca nu raspundem la telefon. Ziua de joi a trecut cel mai greu, nu prea ne mai era somn, foame ne rupea, iar ispita conservelor si ciocolatii care le lasasem pentru weekend, era tot mai mare. Am stins lumanarile in speranat ca mai adormim, dar deja nu mai avem stare sa stam in saci (in bivuac nu ne puteam ridica in picioare, caci tavanul e foarte jos, si nici pe orizontala nu ne puteam desfasura prea mult, caci latimea era exact cat 3 izolire si un loc de gatit).

Seara ne-am facut ceai si ne-am pus linistit in saci. Ovi adormise, il auzeam cum respira in gluga saclui, Odile nu mai misca nici ea, eu in schimb nu puteam adormi, ma invarteam dintr-o parte in alta, pana am decis ca mi prea cald si de asta nu pot adormi, scotandu-mi sosetele de lana din picioare. Cu greu, nu m-am mai invartit in sac ca sa nu-l tot trezesc pe Ovi si am reusit sa atipesc. Ca prin vis, o aud pe Odile „lumini!! Lumini!!”. Desi am sarit din saci si eu si Ovi, nu am crezut, mai ales ca in toate zilele astea, de la zgomotul apei ni s-a parut ca auzem voci, bormasina, batai de ciocan, eu am auzit chiar muzica, lucru care m-a ajutat sa adorm :D, deci nu ma miram prea tare ca dupa atata timp, sa incepem sa vedem si lumini. Dar Odile avea dreptate, tavanul galeriei era luminat de jos. Am piuit cu totii si am primit raspuns. Cea mai mare suprinza a fost cand l-am vazut pe Radu Pop, cu un zambat larg catre noi. Nu ne asteptam sa vina Radu, dar a fost o bucurie mare sa-l vedem avand in vedere ca ne este coleg in turele de explorare din V5. Era Radu si Vali de la Stei. Si vederea lui Vali mi-a adus zambetul pe buze, avem doi salvatori cu simtul umorului si prieteni cu noi. In 3 minute am devorat conservele si ciocolata care ne-au pus rabdarea la incercare timp de 3 zile, am strans sacii si am iesit din bivuac sa ne imbracam. Deja mi se facea greata de la mancare, era prea mult pentru stomacul meu dupa atata timp. Cand in sfarsit ne-am ridicat in picioare m-am uitata la colegii mei, Odile era vesela, iar Ovi, desi radea, era tras la fata cum nu-l mai vazusem…. ma gandeam ca si eu arat ca moartea in vacanta :D. Ne-am pus lucrurile in banane, ne-am luat neoprene si la drum.

Ii tot intrebam pe colegii nostri veniti de afara, cum e treaba la supratara, dar ne tot grabeau si nu ne-au zis mai nimic, doar ca e drenat sifonul, muncesc motopompele afara si tre’ sa ne grabim. Desi imi era greata si eram putin ametita, parcurgerea pesterii a fost ok, banana era deja ca o prelungire a mainii, nici nu mai simteam ca o duc dupa mine. Totul decurgea foarte repede si nu am avut timp de procesat. Abia dupa ce am trecut sifonul si m-a intampinat Adina de la Stei cu imbratisari si pupici, am simtit pentru prima oara ca suntem ‘victime’ sau ‘colete’, cum ne-a numit Luci Nistor. M-am intalnit cu colegi si prieteni care nu ma asteptam sa-i vad si totul a degenerat intr-o reuniune speo, pana ne-am odihnit putin si am baut niste ceai. Toata lumea ne intindea manacre dar noi deja eram scarbiti de cat am mancat inainte sa plecam din bivuac. Ne-au intrebat cum suntem, ne-au ajutat la banane si la firul de telefon, dar tot nu ne-au spus cum sta treaba la suprafata, pana ce am ajuns la Luci Nistor, care ne-a luat cu el inainte si ne-a zis ca afara e presa, e mare tam-tam si ca suntem asteptatati cu tot ce trebuie afara. Cand am auzit de televiziuni mi s-au taiat picioarele de la genunghi. Desi radeam si glumeam pe seama asta cu Ovi, mi s-a indoit sufletul gandidu-ma la mama si tata. Pentru ca plec aproape in fiecare weekend, nu le zic chiar tot timpul cand ma duc, iar de data uitasem sa le zic ca ma duc in bivuac in pestera, iar faptul ca au aflat de la TV, nici nu pot sa ma gandesc ce efect a avut asupra lor.

Pana la suprafata a fost totul bine, am ajuns repede (la 3 noaptea am iesit afara) – nicioadata nu am fost mai bucuroasa la vederea gunoaielor de la intrare si niciodata nu mi s-au parut mai pline de culoare –  am dat ochii si cu presa, ne-am recuperat ruscasii si hainele, ne-am schimbat, am povestit cu unii si cu altii si pe la 8 ne-am pornit spre Cluj.

Desi nu ne panicasem si nici nu am facut scenarii dramatice, am fost constienti ca puteama vea suprize neplacute si ca ce s-a intamplat a fost cea mai fericita varianta. In timp ce ieseam, Luci mi-a zis sa dau o declaratie de presa la 15 minute dupa iesire, asa ca am fost putin luata prin suprindere si nu am apucat sa le multumesc colegilor si tuturor celor care s-au implicat in actiunea de salvare. O fac acum, transmitandu-le multumirile noastre colegilor de la Salvaspeo si Salvamont Stei, Bihor si Cluj, celor de la ISU Crisana, SMURD si nu in ultimul rand primariei Ponoara, care am inteles ca a participat cu nisipul pentru baraj. Toata admiratia mea pentru coordonarea Corsa – evident, se putea si mai bine, unii crtica, altii reproseaza, dar per total, ce conteaza e ca au fost prompti (nu ii asteptam atat de repede) si au incercat sa fie cat mai discreti cu presa, cu exceptia inconstientilor (ca sa ma exprim frumos) care au dat nume…

O tura plina cu de toate, care mi-a marit experienta de speolog, care m-a invatat multe si care pe viitor, sper sa ma fereasca de asemenea situatii.