V5 27.09.2109

Matei vine in Oradea cu trenul si impreuna o luam spre V5. De mult timp l-am rugat sa imi arate sistemul la care lucreaza de atatia ani. Ajunsi in Varasoaia, hotaram sa coboram pana in sala Paul Matos, – 270 de m. Dupa 1:20 ajungem la destinatie. Parcursul este accesibil. In sala am luat-o amonte pe niste ramificatii labirintice. Galerii fosile apar din tavan si din pereti, iar cursurile de apa te dezorineteaza si mai mult. La iesire ne-a luat 2:40. Am avut la noi o banana. Spatiile sunt de mari dimensiuni. Podeaua accidentata te intarzie in parcurs. Seara Iosca ne povesteste despre viiturile care le-a prins pe putul de iesire si istoria descoperirilor.

Reclame

Avenul de Rezerva

Interesant ca pozitie dar si mai interesant ca aven cu un curent de aspiratie puternic vara, aceasta cavitate a inceput sa isi produca efectul magnetic asupra noastra imediat.
Am intreprins doua ture solitare de degajare de bolovani. Am apreciat ca nu este riscant sa lucrez singur deoarece fisura in care intra aerul de afara era ingusta, de doar 15 cm. Am hotarat sa cobor nivelul cu 1m pentru a usura munca. In ultima tura solo, podeaua pe care lucram s-a prabusit intr-un put. M-a luat prin surpindere. Nu imi venea sa cred ca ma pregateam sa largesc fisura de calcar, iar sub mine se afla un put de aprox. 8m .
Ne organizam rapid, iar o saptamana mai tarziu Ovi, Matei si cu mine ne  indreptam spre Aven.  Reusim sa coboram in prima sala. Gasim continuarea dupa un vuiet ca de cascada. Era curentul de aer care se auzea la trecerea printr-o stramtoare .Ne punem la treaba iar dupa aproximativ 3 ore de lucru reusim sa trecem de restrictie. Intram pe o galerie relativ joasa ce meandreaza in doua directii. In aval se vede un etaj inferior la aproxiamtiv 5 m. Curentul de aer ramane puternic.

Parti bune:  pozitie, curent, roca, alt aven mare in zona, feeling bun, semnal la telefon.

Parti rele: e departe de parcare (dif de 300 de m), posibil curentul sa vina dinspre faleza, nu este apa in zona.

Status: denivelare – 15m, lungime 25m.

Congresul national de speologie 2019

Congresul National de Speologie, editia XLVII va fi organizat de Clubul de Speologie Politehnica in perioada 30 August – 1 Septembrie 2019, la Suncuius, jud. Bihor.
Parteneri:
Primăria Suncuius,
Centrul pentru Arii Protejate si Dezvoltare Durabila Bihor
Destinatia de Ecoturism Padurea Craiului
Polaris
Club de Speologie Speodava
Speo Cristal
Kolozsvári Amatőr Barlangász Klub / Clubul Speologilor Amatori Cluj

 

Avenul de Rezerva

Avenul a fost descoperit in timpul unei ture speo la o alta pestera. Membri SpeoDava si Poloitenica gasesc si decolamteaza intrarea. Punctul forte este pana acum curentul specific de aven. Aspira vara si sufla iarna (La -6 grade era vizibil de la 50 de m. Semana cu un horn fumegand.) In 2019 urmeaza noi ture.

Video in link.

https://drive.google.com/open?id=1jGBQ9WeVLBeZ99gdIh6eL9sHQTZctJyp

Una mare

 

 

Trecusera cateva zile de la revelion si ne gandeam cum sa scapam de perioada inactiva specifica sarbatorilor. Ma tot gandeam cum in tura din vara, gasisem departe pe activul pesterii, undeva la vreo 3 km in profunzime inainte de sifon, un afluent mic de dreapta de pe care sulfa un curent incredibil. Cu gandul asta in minte, am vorbit cu Dorin, Medorian si Felix sa dam o tura sa vedem cum putem largi stramtoarea suflatoare. Intrucat in tura anterioara mai fusesem si cu Marius de la Speo Vulcan Craiova, l-am convocat si pe el, care a venit cu un coleg de club, Ovidiu.

Am ajuns vineri seara, ne-am cazat la o gazda din sat si am stat o bucata buna din noapte la sprituri si “taine”, cum zic oltenii. Dimineata, ne-am trezit pe la vreo 10 , am pregatit echipamentul de speo si i-am dat bice. Apa era destul de mare, intr-un loc a trebuit sa traversam un sifon scurt in apnee, dar a mers bine. Mersul amonte a fost destul de anevoios din cauza apei puternice. Am catarat cascade, ne-am tarat prin apa si in 3 ore jumate am fost la afluent.  Dupa o escalada scurta de vreo doi metri am ajuns la locul cu pricina. Intrucat afara era destul de cald, se simtea bine curentul. Am spart destul de anevoios, deoarece a trebuit sa stau intins in apa cam tot timpul activitatii, iar praful facut de bormasina imi venea in ochi, in nas, peste tot. Dupa ce am terminat acumulatorii, am constatat ca am reusit sa iau din tavan o bucata cat sa se strecoare Felix si sa vada mai bine cum sta treaba dincolo. In total, stramtoarea mai are aproape un metru dincolo se vede o salita, iar curentul este foarte promitator. Clar mai trebuie mers si insistat. E printre cei mai puternici curenti ce i-am vazut intr-o pestera, iar Felix care are mult mai multa experienta, imi da dreptate.

O ora jumate a durat sapatul, timp in care ceilalti, care doar au stat s-au umplut de frig fiind in neoprene. Am decis sa ne intoarcem spre iesire, dar de data asta nu ne-am mai grabit si am putut sa admiram frumusetea pesterii. Clar, e un superlativ. Cateva cascade, semisifon, o apnee scurta si am iesit afara, destul de obositi.

Seara, am mai stat o bucata la povesti, iar duminica ne-am despartit de olteni si am pornit spre casa.

A fost un weekend frumos

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pestera Luncsoarelor

In 2013 ma apuc cu Matei serios de treaba la una din crapaturile cu curent de aer din Valea Luncsoarei. Tragem ce tragem si in 2017 ii punem capac.  Concluzia lui Matei „-Au fost niste ani frumosi.”  – Da au fost!  Au fost ture de zi si de noapte, de iarna si de vara, de explorat si de cartat, frumoase si de rahat. Inarmat cu 2 tuburi de adeziv pentru polistiren , ma strecor la ultima tura de cartare spre terminusul aflat la o ora de tarasuri si baltoace. Dan si Matei pornesc mai tarziu si intra cu scopul cartarii. Dupa ce aplic adezivul in grohotisul ce statea deasupra galeriei de unde venea curentul, ma strecor pe sub, si ma preling intr-un cap de put , de doar -2 m plin cu colmataj. Frustrare maxima. Curentul iese dintr-o galerie lunga de 3 m, in capat plina de bolovani. Ma intorc, dau vestea, si continuam cartarea pana la finalul explorat. Luncsoarei . Pestera ajunge la 270 de m. Partea interesanta este ca se indreapta spre ceva, si nu spre grohotisul de afara. In serile de iarna ma mai gandesc unori daca ar mai maerita o ultima tura de fortat. Oare bolovanii din capat ce ascund?

Pentru cei ce vor urma, pestera nu este nici dificila, nici usoara. Partea proasta este ca are multe zone de tarasuri, primavara si vara sunt locuri in care evitarea apei si a umezelii este aproape imposibila. Principalele riscuri de accidentare consta in dizlocare de bolovani, si intepenirea prin stramtori. Nu exista risc de viitura. Speologii de peste 80 de kg intampina greutati la restrictii. Pestera are un curent de aer important in capat. Avenul din platoul de deasupra nu este departe, iar putul cu diametru de 20 de m din el este semn ca acolo au curs ape multe. Curentul este pozitiv vara si negativ iarna. Explorarea in capat are sens, dar trebuie stabilizat grohotisul final pe sub care te scrugi in put, put pe care l-am umplut cu bolovani cand am incercat sa ajungem la el. Saparea in el nu este solutia dupa parerea mea, ci galeria finala de 3 m cu curent. Am lasat pestera echipata intr-un mod modest, facil de parcurs fara a fi necesar folosirea echipamentului de verticala. Dus intrors, o echipa formata de 3 speologi ar trebui sa faca sub 2 ore. In timp, intrarea din sala Flatulentei spre Galeria cu Cacat se poate colmata cu argila.

In zona intratii mai exista 3 fracturi cu curent de aer. Cea mai amonte poate inghiti tot debitul Vaii Luncsoara. Fara sa o coloram, banuim ca iese la fel ca si Ponorul de pe Valea Luncsoara, in Izb. Pauleasa. Amonte mai exista pierderi care ies in Pauleasa si anume zona Tarniciori, Ponorul din Valea Crisanului. P. Luncsoarelor se afla pe o falie perpendiculara pe marea falie a Galbenie.

Prin aceasta explorare ne doream sa ajungem in sistemul Hoanca Urzicarului-Izb. Pauleasa.

Dl. Oraseanu a studiat acest sistem carstic din punct de vedere hidrografic.

In cartea „Hidrologia carstului din muntii Apuseni” , Iancu Oraseanu, Oradea 2016

pag. 81

Pierderile din P. Tiganu ies in Izb. Pauleasa dupa 24 ore, diferenta de nivel de 250 m si distranta  intre intrare si iesire de 2000m. Marcare facuta in 21.05.1985

Pierderile din  P. Crisanu ies in Izb. Pauleasa in 95 de ore, diferenta de nivel de 405 m si  distanta intre intrare si iesire de 3075 m. Marcare facuta in 27.05.1985

Pierderile din av. Hoanca Urzicarului ies in Izb Pauleasa dupa 300 de ore, diferenta de nivel de 595 de m si distanta intre intrare si iesire de 4600 de m. Macare facuta din 17.12.1984

Pierderile din p. Luncsoara ies in Izb. Pauleasa dupa doar 24 de ore, diferena de nivel de 130 de m si distanta intre intrare si iesire de 1900 de m. Marcare facuta in 27.05.1985

pag. 93

„Apa p. Luncsoara in amonte de confluenta cu paraul Izbuc, alimentat din izbucul Galbenei, se infiltreaza temporar total prin fisurile calcarelor fin talweg, ea raparand in izbucul Pauleasa. Tronsonul p. Galbena dezvoltat intre confluenta cu p. Izbuc si izbucul  Pauleasa este permanent activ datorita aportului mare de apa adus de izbucul Galbenei. Masuratorile hidrometrice au indicat ca 10-50% din debitul p. Galbena se infiltreaza in talweg pe tronsonul amintit pentru a fi restituit partial scurgeriisuperficiale prin izbucul Pauleasa.”

In cartea „Pesteri din Romania” 1976, M. Bleahu

pag. 38

Ref. la P. cu Aluviuni din V. Galbena

 

„Pestera a functionat in trecut ca resurgenta a Vaii Luncsoara. Apele Luncsoarei, dupa un traseu subteran de 1000 de m (in linie dreapta), se varsau in Valea Galbenii prin intermediul Luncsoarei(*) si astefl au activat o alta resurgenta (Izbucul Paulesei), Pestera cu Aluviuni devenind fosila”

(*) consider ca autorul a dosit sa scrie Pestara cu Aluviuni.

Obiectivele interesante din zona ar fi:

1. Avenocul baietilor de la Speodava si Cristal, aven situat pe platoul din apropierea P. Luncsoarelor. Din povestiri, aven fara curent dar cu un punt de aproximativ 40 inaltime si 20 de m diametru.
2. Pestera cu Aluviuni, verificat nivelul de aluviuni…
3. Bataie de zona.
4. Izbucul de la Pauleasa care ajunge la 62 de m dezvoltare si -20 de m.
5. Pestera din Dealul Varseci. Vazut ce este cu scurgerea din capat. In descrierea lui Bleahu, in capt exista un sorb prin care se dreneaza apa.
6. Avenutul, un ponor amonte de Izbucul Pauleasa. Curent de aer. Situat excelent.

 

 

 

Avenul cu Milka

Furati de negrul ce se vede printre bolovani, am organizat rapid o noapte de explorare. Ultima iesire ne-a lasat un gust dulce acrisor cu miros de premiera. Matei Ovi si Alex tocmai s-au intors de la o alta pestera, obositi, entuziasti si bine dispusi. Facem bananele, bagam echipamentul in masini si o taiem spre Aven. Ora 22. Zapada era mult peste cat ne gandeam. Pe drum, Cata isi da seama ca nu are cum sa aiba grija de Alex care era la primele ture de speo si nu era sigur ca poate sa foloseasca tehnica de coarda pe tarasul ce iese in putul cel mare si fioros.  Se intorc la refugiu prin zapada ce trecea peste genunchi, la -5 grade C pe jos.  In pestera intra Ovi, Matei Cristi si Petre. Ajungem pe galeria activa si urcam circa 35 de m pana la punctul unde se termina corzile lasate de Cristi si Matei. Personal, mi-a fost groaza si sa o parcurg, asa ca Matei a luat taurul de coarne si a catarat un horn de 10 metri. Il asiguram dintr-o brana situata la 35 de m deasupra activului, iar pietrle ce veneau de sus suierau pe langa noi pana la activ. „L-am asigurat”  pana ce a reusit sa ne dea liber sa urcam pe coarda lui. Hornul debuseaza intr-o galerie de marime marisoara. Matei sapa cu mainele in argila ca sa putem sa ne strecuram spre „Foasil”. Urc, dau liber, merg 10 m si vad o urma ce cizma. – E a ta Matei ? – Nu cred, imi spune. Ma uit la el, iar deasupra capului atarna o coarda ce venea dintr-o galerie de mai sus. Dezamagire totala. Ne tot punem intrbari pe unde au ajuns altii inaintea noastra pe acolo. Oarecum dezamagiti, ne intoarcem spre activ de unde urmeaza urcusul spre iesire. Drumul spre masini e lung, dar urmele facute si coborarea simplifica totul. Este ora 7 dimineata si pornim anevoios spre refugiu. 

Avenul

Duminica seara, dupa ce majoritatea politehnistilor a plecat spre casa, la cabanuta am ramas cativa oameni. Am dat o fuga pana la gaura de pe Alunul mic sa incercam sa decolmatam intrarea, insa treaba se pare ca e mai dificila decat parea initial. Am mutat bolovanii mari care stateau in cale, insa galeria este plina cu pietris, nisip, pamant si tot ce trebuie pentru a face munca mai anevoioasa. Vreau sa mai trec vara viitoare acolo sa ma conving de curentul de aer, care abia se simtea acum.

A doua zi, ne-am trezit de dimineata, Cristi, Matei, Petre si cu mine, hotarati sa pornim spre Aven. Bineinteles, ca asa cum ne sade bine, am pornit pe la 13 spre pestera. Am lasat masina in capatul drumului pe Alunul mare, am pregatit bananele si am pornit . La aven, Matei a inceput sa echipeze accesul in dolina si primul put de dupa taras. Am ajuns toti in zona gaurii de soarece si Matei a continuat echiparea. Intentia era ca sa incercam sa curatam putul de bolovanii ramasi incastrati dupa tura precedenta cand s-a prabusit bolovanul mare. Nu s-a reusit mare lucru, deoarece si cei ramasi erau intepeniti bine intre pereti, ramanand sa coboram cu grija ca sa nu ii atingem. Ca de obicei, coarda nu a ajuns pana jos, asa ca Matei a trebuit sa umble putin la echipare, transformand prima fractionare in deviere. Dupa putin timp, in care am intepenit de frig, am pornit toti pe gaura in jos. Pana la activ a mers repede, putul al doilea fiind echipat de data trecuta. A trebuit doar verificata si coarda de pe acesta, deoarece tura trecuta o bucata buna de stanca s-a desprins din fata lui Matei si s-a prabusit, iar noi nu stiam daca cumva fusese ciupita, sau chiar mai rau. Totul parea ok, asa ca a pornit. Odata ajunsi la galeria activa, asa cum stabilisem la cabana, ne-am impartit in doua echipe. Una Cristi si Matei, care trebuiau sa continue catararea lui Matei si a doua echipa care trebuia sa continue catararea inceputa de Mihai data trecuta. Am ajuns la atelierul primei echipe, ne-am salutat si am plecat mai departe, evident fara sa stabilim o ora de intoarcere. Odata ajunsi la atelierul nostru, Petre a luat bormasia si restul echipamentului necesar si a pornit pe coarda in sus. Mihai catarase cam 20 de metri, majoritatea la liber, deoarece erau suficiente prize pe pereti. Odata ajuns in capul de coarda, a inceput sa bata conexpandurile. La un moment dat, m-am decis sa pornesc si eu pe coarda in sus, dar de la un punct, dupa ce apa care curgea dinspre zona de explorare m-a murat ingrozitor, am renuntat, deoarece nu aveam cum sa lucram doi deodata acolo sus. Nu mi-a venit randul la escalada, fiindca s-au terminat gujoanele, bineinteles la doi metri sub un plan drept. A coborat si Petre , apoi am pornit spre cealalta echipa. La coarda lor, in momentul in care Petre si-a pus blocatorul, un zgomot infernal de bolovani cazuti s-a auzit de undeva de sus. M-am aruncat sub un perete mai bombat in partea de sus si asteptam sa cada bombele. Petre a ramas statuie uitandu-se in directia zgomotului. A prins si la el pana la urma instinctul de conservare si s-a refugiat langa mine. Nu stiam ce s-a intamplat, era clar ca au cazut ceva bolovani uriasi, insa parea ca era mai amonte de noi. Nu cutezam sa mergem de acolo nici pe activ amonte, nici pe coarda in sus , deoarece la intervale de timp se tot auzeau bolovani prabusindu-se. Era totusi un semn bun, ca baietii erau bine si erau in explorare. Am piuit sa ne auda, insa zgomotul raului, care era mai mare decat de obicei, ne masca eventuale raspunsuri ale lor. Dupa aproape o ora, in care am stat cuminti in micul adapost, gandindu-ne cat de idioti suntem ca nu am adus destule gujoane sa continuam escalada noastra, ne faceam calcule cat de bine ar fi data viitoare sa avem cele necesare pentru un punct cald si ceva mancare cu noi in afara de un snickers si un bounty, din amonte de pe activ, apare Matei. Cei doi au urcat pe coarda, si au prins o zona numai buna de explorat undeva pe la 30 – 40 de metri inaltime, care mergea in amonte. Au dat drumul unor bolovani care le stateau in cale si spuneau ca ne auzeau piuind. El ar mai fi stat la explorat, insa si Cristi spunea ca era destul de obosit, iar eu cu Petre eram inghetati de la stat.

Am pornit spre iesire, eu abia asteptam sa catar corzile spre afara, sa imi pun sangele in miscare. Au ramas echipate zonele de explorare si putul “albastru” cum ii spunem noi celui care coboara la activ. . Am iesit in padure, era noapte tarziu , frig si zapada. Drumul spre masina a fost tacut, poate doar gandurile noastre se auzeau cum escaladeaza pereti uriasi si exploreaza pesteri neumblate.

Explorare in Apuseni

In Izb. Alunului Mare sifonul terminal este plonjat si explorat pe o distanta de 55 de m. Ramane un semn mare de intrebare. Dificultatile de parcurgere si sedimentul ridicat in apa intrerup tentativa de trecere. Pe fosil se identifica locuri noi de fortat. Intr-un loc doar gramezi de argila obtureaza galeria ce continua. Necesar reechipare si recartare. Pare sa se auda si activul din unele zone fosile.

In Coltului sifonul terminal este inpenetrabil dupa 30 de m si denivelare maxima de -15,5m. Un strat de nisip lung de 5-6 m obtureaza momentan galeria.

Sunt identificate 3 ponoare active pe platoul dintre Poiana Onceasa si Piatra Coltului. Pare sa fie curent de aer. Necesar revenire.

In Av. cu Vaca sunt ancorate 3 corzi ce coboara 40- 50 de m din tavanul galeriei active. Curent de aer. Locuri de penetrare in fosilul lipsa. Debitele scurgerilor din tavan ingreuneaza explorarea. Pare sa fie cel mai propice loc pentru explorare in momentul de fata.

Ponorul cu Zapada isi deschide incet galeriile si apar primele tarasuri mai lungi. Curent de aer semnificativ. Sperante mari.

Explorare in Cetatile Ponorului

Recartarea si explorarea Cetatilor Ponorului din arealul Padis a fost inceputa de membrii cluburilor din zona Bihor prin 2014 (Speodava preia initiativa). In tabere au fost angrenati in repetate randuri si politehnisti. In 28. 10. 2017 Rus Herdea C. si Lupsea P. participa la o actiune de explorare alaturi de speologi din diverse zone ale tarii. In echipa cu Papiu F., Gulea D., Alex (Silex Brasov) se doreste continuarea catararii hornului echipat de  Rus Herdea C. in tura din 22.07.2017. Intrarea in horn se face dintr-o galerie afluent stanga imediat dupa iesirea din sectorul Venetiana. Lupsea P. parcurge echiparea, catara aproximativ 20 de m si iese intr-o sala circulara cu diametru de 6m si inaltime de 4m.  Sala gasita este denumita „Sala Madalina” in cinstea lui  ┼ Madalina Nistor, colega de club. In axul hornului din sala porneste o galerie verticala. Lupsea P. reuseste sa amareze coarda pana la nivelul tavanului de acolo Alex preluand explorarea. Gaseste o galerie plan inclinat de aproximativ 20m si o sala mai joasa suprapusa peste sala Madalina. Din acest loc se aude activul.

Posibilitatea de explorare este semnificativa asa ca echipa lasa galeriile gasite echipate. La intoarcere Lupsea P. intampina dificultati datorita starii generale si a faptului ca neoprenul uscat si-a pierdut etanseitatea . Echipele se intalnesc la masini. In noaptea rece cu cate o bere in mana, speologii isi povestesc aventurile si descriu zonele explorate. Toate echipele reusesc sa faca premiera.