În vremuri normale, weekendul acesta ne-ar fi găsit undeva pe munte, în tradiţionala tabără de 1 mai. În aşteptarea viitoarelor ieşiri speo, ne-am făcut timp să ne „developăm” camerele şi să facem un scurt rezumat video al unei ture de 6 zile în V5 din toamna trecută. A fost o tură deosebită din multe puncte de vedere, cu descoperiri neaşteptate şi provocarea ieşirii din peşteră cu un partener de explorare accidentat:
Pestera de la Toaia
Tentative repetate de reperare a intrarii in pestera de la Toaia s-au soldata intr-o seara de ianuarie din 2020 cu o izbanda. Acoperita de o chiciura groasa, lunca prin care meandreaza si se pierde cursul de apa din satul Damis parea stranie. Cand se risipea ceata apareau imagini selenare. Intr-un final, inainte de lasarea intunericului, in buza pasunii de deasupra ponorului la aproximativ 30 de metri, singurul macies negru, anunta fluturand pozitia intrarii in pestera. Intrarea nu seamana cu nicio intrare de pestera vazuta pana atunci. Expusa, deasupra falezei, nu da niciun semn ca acolo urmeaza sa fie o pestera. Fiind frig, aerul cald ce iesea marca timid golul din subteran,topind chiciura de pe maciesul cu pricina intr-o Fata Morgana.
O saptamana mai tarziu, impreaun cu colegi de club de la Cristal, ne strecuram inauntru. Precauti, luam o coarda de aproximativ 30 de m. Prinde bine pe coborare. In primul sector, un plan inclinat in trepte ajunge la o galerie orizontala cu o albie de rau seaca (iarna/seceta). Pare ca pe aici se intercepteaza si cursul de apa de la suprafata. Inaintand pe aceasta galerie joasa dar lata, pavata cu bolovani rotunjiti, dupa aproximativ 20-30 de m apare o plaja de nisip, semn ca la viitura, aceasta parte este ferita oarecum de torent. Apar galerii secundare laterale, dar una singura continua, in dreptul in care bolovanii se aglomereaza intr-o bordura de stanca / sifon fosil. Descendenta, aceasta galerie mai inalta, coboara aprox 10m pana la o strmtoare severa prin care nu se mai poate inainta.
In punctul final sunt semne ca bolovanii au fost mutati de alti vizitatori. Afara, temeraturile negative fac ca aerul cald din pestera sa sufle, sa urce spre intrarea din platou. Am simtit un curent mai modest in partea finala, venind de jos. Un curent rece se simtea insa venind din locul de unde am interceptat albia seaca, in galeria orizaontala. Acest curent de aer intra de afara, se incalzeste, si iese pe intrarea din platou. Sensul curentul de aer permite inceperea unui atelier de derocare in partea finala. Este necesara o verificare a pesterii si a zonei finale pe ape mari. Fiind jos, zona finala poate fi afectatata de viituri.
Colorarile intreprinse de T. Rusu dovedesc aportul Ponorului Toaia la Izbucul Damisenilor. Diferenta de nivel intre aceste puncte este de 255 de m. Distanta aeriana este de 3550 m. Viteza masurata de curgere este de 39,5 m/h in 12.07.1968. Toate aceste date fac din Pestera de la Toaia un punct de interes in care merita sa fie intreprinse viitoare ture de exploare.
Puncte pozitive: pozitie, viteza masurata a apei este ridicata, acces relativ usor, se sapa in jos.
Puncte negative: nu stim cum se comporta la viituri, curentul nu te da pe spate, posibil ca bolovanii sparti sa trebuiasca scosi si depozitati/ releu de mai multi speologi, nu stim daca alte cluburi mai lucreaza sau au abandonat atelierul din capat.
9/12 iulie 2020 Pauleasa II
In perioada mai sus mentionata dorim sa organizam o tabara de lucru in zona Pauleasa.
Obiectivul principal consta in catararea, descrierea si cartarea tuturor ”gaurilor negre” din peretii Vaii Jgheabului si ai Vaii Glabenei. Stim cu totii cat este de periculoasa parcurgerea vaii cu masina, toamna, cand nu mai sunt frunze in copaci iar privirea, inclusiv cea a soferului, este captata de umbrele negre din pereti.
Obiectivele secundare ale taberei sunt, continuarea explorarilor din zona, identificarea pierderilor din Valea Tiganului si batai de suprafata.
Scopul colectarii acestor date este de a intocmi un catalog/monografie ale vailor adiacente si sistemului Pauleasa.
Au fost identificate 12 puncte, catarat sau rapel, de dificultati variate. 4 ateliere. 5 cavitati de cartat/recartat.
In vederea notificarii Parcului Natural Apuseni, rog trimiteti intentia de participare pe lupsea@gmail.com
V5 Post-sifon
„Îmi vine să intru în pământ de ruşine, dar n-am ham… „ – Matei, în Padiş, după ce şi-a dat seama că şi-a uitat hamul în Cluj
Norocul a făcut că m-a salvat Cristina de la Cristal şi a trebuit să ne întoarcem doar până în Beiuş. Spre peşteră am pornit târziu , iar pe când să ajungem la ea ne-a prins şi întunericul şi ceaţa. Am bâjbâit prin zăpadă un timp, dar nu am găsit nicicum intrarea. Dacă nu aveam telefonul la noi, n-o găseam în veci.
Am sărit peste prima tabără şi ne-am instalat în următoarea. A doua zi ne-am pornit spre gaura cu curent descoperită în octombrie întrebându-ne dacă o vom găsi deschisă sau inundată.Eu am ajuns mai târziu acolo pentru că am rămas să reechipez o verticală, dar când i-am văzut pe băieţi cu găleţile pline am înţeles: în loc de curent aveam o piscină.
Speraserăm să nu fie cazul, dar veniserăm pregătiţi cu găleţi. Putea fi mai rău, dar nici grozav nu arăta. Apa trebuia vărsată la vreo 12 metri distanţă, iar până acolo aveam de trecut printr-o argilă adâncă care părea dornică să ne lase fără cizme. Două ore şi doi metri cubi mai târziu am reuşit să trecem pe partea cealalaltă. Am început cu o explorare de aprox 100 metri apoi ne-am apucat de cartat. Tură lungă. Ne-am culcat la 4:30.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
„Ziua 3
Alex nu s-a simţit bine azi şi a rămas la tabără cu Delia. Am rămas cu Ovi la cartat şi explorat. Nivelul fosil mare s-a terminat dezamăgitor, cu scurgeri, dupa 100 m. Am mai făcut o căţărare pe ramura dreaptă şi am găsit o galerie de mari dimensiuni, dar şi ea se înfundă după 100 m cu o scurgere înaltă de 20 de metri. Ar mai fi un puţ de coborât şi gaura găsită de Ovi printre prăbuşituri. Azi am cartat 560 metri, cu 120 m mai mult decât ieri. „
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ultima zi de lucru. Am lăsat trusa de cartare la bivuac şi am luat cu noi doar corzi, ferătanii şi bormaşina. Aveam puţin timp la dispoziţie: două zile lungi cu culcat la 4 dimineaţa ne-au dat ritmul complet peste cap, iar în ziua ieşirii trebuia să pornim devreme. Suntem din nou în formaţie de doi şi mergem direct la găurica ce a gasit-o Ovi printre prăbuşituri. Cred că o văzusem şi eu, dar eram atât de concentrat să găsesc o urcare spre galeria neagră din tavan, că nici nu am bagat-o în seamă. Arăta bine: din prăbuşituri ieşeai direct în tavanul unei galerii curate, lată de 4-5 metri, înaltă de 10. Şi cel mai important, se simţea curent de aer. Galeria era puternic descendentă, mai cu coardă, mai la liber. Am ciopârţit coarda în 5-6 bucăţi de 8-10 metri şi ne-a ajuns la fix. Galeria creştea în dimenisiuni pe măsură ce coboram şi de jos se auzea clar un activ. Am ajuns la o intersecţie de galerii : sub noi curgea un râu mare, deasupra lui se vedea un nivel fosil. In faţă se vedea un frumos meandru sec cu marmite de tavan, iar din dreapta venea un afluent ce cădea în cascadă în activul de jos. Am ales calea mai simplă şi am pornit înainte, pe meandru. În câţiva metri am dat peste un râu măricel care curgea în direcţia opusă faţă de primul – ori e acelaşi şi face un cot extrem de strâns (cel mai probabil), ori e alt râu, nu ştim. În aval am mers cât ne-a ţinut ramonajul, dar a trebuit să capitulăm în faţa unei marmite adânci. Probabil va trebui neopren. Primul râu la fel – marmite adânci şi în amonte şi în aval. Depăşisem deja ora de întoarcere, dar mai era până când să intre cei din tabără în alertă.
Un traverseu expus pe deasupra primului râu ne-a permis să intrăm pe un nivel fosil plin de prăbuşituri. Variante în toate direcţiile. Găsim un nivel superior unde ne oprim la o săritoare pozitiva de 10 metri şi unul inferior de unde reuşim să coborâm la un sifon – sursa primului râu.
Epuizasem tot ce se putea face la liber şi timp nu mai aveam. Pornim spre bivuac plini de întrebări. Estimăm că am explorat undeva în jur de 600 m, dar nu am înţeles încă mare lucru din zonă, va trebui să cartăm cât de repede. Ne dăm seama că am trecut de cota -650, probabil suntem pe la -670. Dar în V5 sunt două râuri mari şi ambele se sifonează la -650 , deci nu ştim ce râu am regăsit. Probabil va trebui să facem o colorare…
Duşi de gânduri ajungem la gaura cu curent unde ne aştepta o surpriză: sifonul era închis! Prevăzători, lăsaserăm găleţi pe ambele părţi, deci aveam cu ce lucra. Aveam cu noi şi un sac de dormit, un arzator etc pentru scenarii mai grave, dar speram să nu fie cazul. Începem să scoatem apa din piscină. Pe partea asta singurul loc în care puteam arunca apa era o groapă aflată doi metri mai sus. Numărăm găleţile. Nivelul pare să scadă încetişor. Ajungem cam la a 60-a găleată când mă întreabă Ovi: „Mai poţi?” Cu spatele rupt de la poziţia incomodă recunosc: „Nu prea…” Decidem să facem o pauză scurtă. Sifonul se deschisese deja o palmă şi apa făcea valuri de la curent. Mă uit cu privirea pierdută la unduirea băltoacei ce ne ţinea captivi şi tresar. „Ovi, apa aia care mişcă în dreapta e din sifon sau curge un pârâiaş?” Ne aplecăm să ne uităm mai atenţi – da, un fir de apă cu un debit ca de robinet se scurgea în balta pe care încercam să o secăm!
Blestemăm, uităm de oboseală şi punem mâna pe găleată mai hotărâţi ca niciodată. Probabil apa se scurgea din gaura în care o aruncam tot noi, dar cumva îşi croise drum pe sub perete. În orice caz, trebuia să o scoatem mai repede decât curgea ea înapoi. Începe cursa contra cronometru. Tragem nebuneste vreo 10 minute şi ajungem la punctul în care nu mai puteam umple găleata decât cu gamela. Uscataţi sigur n-aveam cum să rămânem. Îi spun lui Ovi să se pregătească şi când îi spun, să treacă. Termin de umplut ultima găleată. Se strecoară Ovi, pasăm bananele, găleata şi la final trec şi eu. Ne curăţăm cât de cât de noroi şi pornim spre bivuac. Ce zi…
Notă de final
Când am ajuns la suprafaţă am aflat de-ndată veştile din Piatra Craiului. Îi felicit pe toti cei care au pus umărul la atingerea acestui nou record! Chiar dacă în V5 am atins o adâncime mai mare decât cea care a deţinut recordul naţional timp de un deceniu, şanse să ajungem Grindul din urmă nu avem – potenţialul maxim de denivelare al sistemului e de -690 m. Se încheie un an bun, în care am explorat peste 3500 m în sistemul Vărăşoaia şi în care mai degrabă am adăugat semne de întrebare pe hartă decât am şters. Acum, eforturile noastre se concentrează pe depăşirea altui record…
V5 – Fractura la curent
Ziua 3
Am îndesat mâncarea, corzile şi fierătaniile în banane si am pornit spre a treia tabară. Bagajul e în continuare greu, dar suntem fericiti că măcar nu mai avem doua banane fiecare. Înaintăm încet şi ne oprim des – suntem hotărâţi să ne uşurăm viaţa şi analizăm fiecare pasaj mai dificil: cum am putea echipa mai confortabil? Ce bolovani putem muta ca să fie mai larg? Câteodată o lovitură de ciocan la locul potrivit face minuni…
Ne aflam într-un astfel de loc, studiam o trecere printre prăbuşituri. Ovidiu ne anunţă că a văzut ceva în sus printre bolovani şi pleacă cu Radu si Marek să vadă ce se află acolo. Rămân eu şi Alex. Timpul trece şi băieţii nu se întorc. Ne găsim de lucru şi escaladăm un perete, dar nu găsim nimic interesant. Începem să ne punem întrebări când apar cei trei din cu totul altă direcţie decât cea în care se porniseră. „Am dat lovitura!” ne anunţă Ovi pe un ton triumfalist. Ne uităm sceptici la el şi îl îndemnăm să continue – găsiseră o găurică de 15 cm diametru cu un curent fantastic, în spatele căreia se auzea un vuiet de cascadă.
Ne apucăm să săpăm. E argilă şi merge relativ uşor, dar curentul de aer violent te îngheaţă instantaneu. Alex îşi foloseşte călcâiele cu dibăcie şi îi copiem şi noi tehnica. Rezultatele apar repede şi după o oră găurica începe să pară penetrabilă. Îmi încerc norocul, dar nu am în ce să împing cu mâinile şi şoldul nu îmi trece de strâmtoare. Mai trebuie lărgit. Înainte, însă, vrea să încerce şi Alex, care se aruncă hotărât cu picioarele înainte. Nici lui nu-i trece bazinul. „Împinge-mă de mâini!” îmi strigă, cu braţele întinse în faţă. Mă proptesc în podea şi îl îndes cu picioarele în găurică. O mică forţare şi…a trecut!
Ne tragem unii pe alţii de mâini şi de picioare şi reuşim cu toţii să depăşim strâmtoarea. Pe partea cealalaltă nici vorbă de cascadă: curentul de aer era sursa vuietului! Dar în faţă avem o galerie fosilă lată de 2 metri, înaltă de 6, cu o nuanţă potrivită de negru în capăt. Pornim în explorare şi găsim o săliţă de 15 m diametru si înaltă de vreo 25. În faţă, galeria continua cu o diaclază la fel de înaltă, plină de blocuri prăbuşite.Ne apucăm să căutăm continuarea prin labirintul de bolovani. Găsim două puţuri, dar nu avem coardă, aşa că trebuie să ne retragem.
Fiind mai aproape de a doua tabără, decidem să ne întoarcem acolo cu toate bagajele. Gândul ne este la găurica cu vânt. Sigur mai fuseseră oameni până la ea, se vedeau urme pe galeria de acces. Şi vuietul se auzea de la 20 de metri, nu aveai cum să o ratezi. Ne dăm seama că numai faptul că era atât de uscat afară a făcut să fie deschis pasajul, în rest trebuie să fie inundat – semnele de pe pereţi ne confirmau lucrul acesta.
Ziua 4
Începem ziua cu lărgirea strâmtorii. Apoi reluăm explorarea şi începem cu un puţ care din păcate nu dă rezultatele dorite – explorăm cam 50 de metri, dar nu găsim nici cea mai mică adiere. Între timp, Ovi şi băieţii au mers în sus printre prăbuşituri şi au regăsit curentul deasupra altui puţ paralel. Până să pun cu Alex coarda, ceilalţi coboară la liber şi se fac dispăruţi. Nu-i mai auzim, trebuie să fie ceva mare, ne gândim. Ajungem jos şi pornim în căutarea lui Ovi. Într-adevăr, e mare galeria: lată de 7-8 metri, înaltă de vreo 20 şi în faţă tot merge. Dupa vreo 100 de metri îl întâlnesc pe Ovi care îmi spune că s-a dus mult şi bine pe o galerie mai mică. În timp ce povestim, arunc o privire în sus şi ochesc o trecere printre prăbuşituri. Disting în îndepărtare ceva mare şi strig după băieţi să vină şi ei. Spaţiile devin tot mai largi şi mai frumos concreţionate, iar entuziasmul nostru tot mai greu de stăvilit. Depăşim obstacol după obstacol şi ne oprim la o săritoare de 15 metri imposibil de descăţărat la liber. În faţă galeria continuă cât vezi cu ochii…
Lăsăm cu greu în urmă priveliştea frumoasă şi pornim spre tabără fericiţi. Un minut mai târziu mă aflu deasupra unei săritori ciudate şi îl surprind pe Radu exact în momentul în care îi cedeaza priza de la mână şi se tăvăleşte gemând peste bolovani. Încremenim cu toţii. Ne strigă că e ok, dar vocea îl trădează. Coborâm de grabă la el – stă întins pe jos, e palid şi ameţit. Îmi spune ca e bine, doar mâna îi este amorţită. Îl liniştesc şi îi fac o evaluare sumară: mâna nu arată bine în zona încheieturii – „99% e fractură” îmi zic în sinea mea. Încet încet, îşi revine din şoc şi respiră normal. Pare ok în rest şi hotărâm să ne pornim spre tabără. Ne împărţim în două echipe: Alex şi cu mine o luăm în faţă ca să punem o coardă care ar trebui să fenteze nişte strâmtori urâte, ceilalţi vin încetişor cu Radu.
Din fericire Radu se descurcă mai bine decât ne aşteptam şi baieţii ne ajung din urmă fix când terminam echiparea. Întorşi în tabără improvizez o atelă dintr-o lingură aplatizată cu ciocanul, o cutie de tablete efervescente remodelată la primus şi un izolir subţire. Imobilizez încheietura şi instalăm „pacientul” în sacul de dormit. Mâine pornim spre ieşire.
Ziua 5
Înaintăm bine. Cotul se dovedeşte a fi extrem de versatil. Ramonajele pe deasupra activului sunt problematice însă reuşim să facem punţi umane la fiecare pasaj delicat. La verticalele mai lungi de 15 metri folosim o coardă si un scripete pentru a-i reduce efortul. În fracţionările deviate îl lonjăm şi delonjăm noi. Radu are psihic tare şi stă bine cu moralul. Urcăm de la -600 la -200.
Ziua 6
Plecăm din sala P. Matos spre suprafaţă. În mintea mea nu pot decât să mulţumesc celor care au pregătit peştera pentru exerciţiul salvaspeo din 2018. Nici nu vreau să îmi imaginez cum ar fi fost pe strâmtorile acelea cu o mână ruptă. Ieşim din peşteră la apusul soarelui, iar Radu exclamă ca un copil „Ce tură faină!” – râdem cu poftă şi mulţumim Cerului că am scăpat aşa de uşor. Apoi ne zboară gândul la pasajul cu curent şi la tot ce am lăsat acolo. Vorba aceea – „Curentul provoacă insomnii”
P.S.: Radiografiile au confirmat suspiciunea noastră: mai multe oase fracturate în zona încheieturii, din fericire, niciunul deplasat. Minim 8 săptămâni repaus.
Matei
Întoarcerea la Aven
Din nou la Aven, în aceași formație: Petre, Ovi și Matei. In faţa noastră se văd două posibilități: să continuăm pe meandru în jos, unde e impenetrabil sau să mergem înainte, pe orizontală, pe un nivel și mai impenetrabil. Alegem varianta mai accesibilă și începem să spargem in jos. Galeria pare să se lărgească și umbrele sugereaza ca exista ceva mai mare. După o oră-doua reușim să depășim stramtoarea, dar jos nu găsim decât o mica dezamăgire: totul se înfundă.
Continuam așadar cu singura opțiune rămasă, pe nivelul orizontal. Ritmul e bun, stanca parcă e dornica sa cedeze sub loviturile ciocanelor și a bormasinii. Înaintăm nesperat de repede, dar în fața galeria nu se lărgește, ba din contra, devine tot mai strâmtă. Obosiți, ieșim din aven. Drumul până la aven e anevoios și lung – pentru a fi mai eficienți, am organizat un loc de bivuac chiar la intrarea peșterii. Ne băgăm în sacii de dormit cu gândul unei noi zile de spart.
Cu bateriile încărcate, reluăm lupta de pe meandru. Din nou, lucrăm bine. Curentul e foarte puternic, ispitior. Ne oprim in fața unui colmataj argilos cu o „fereastră” de 20 cm diametru. Reușim să aruncăm o privire prin ea – meandrul pare că s-ar lărgi. In capăt pare chiar penetrabil. Greu de spus, dar arata binișor.
************************************************************************
Pe Petre îl cam ardea și și eu eram nerăbdător să mă întorc. Dar mă uitasem bine in calendar și știam că cel puțin următoarele 5 weekenduri erau ocupate. Apoi, in mod neașteptat, Petre îmi spune că a negociat să aibă o zi liberă în timpul săptămânii. Ovi era și el disponibil și dornic. Ne-am organizat repede și 10 zile mai târziu ne întorceam la aven, motivați să trecem mai departe.
De data asta, umbrele nu ne-au înșelat: după 3 metri de săpat am forțat meandrul și am dat într-o galerie mai largă, lungă de 4-5 metri și destul de frumos concreționată. Continuare evidentă nu se vedea, analizam fiecare cotlon. O piatră aruncată după un colţ inaccesibil ne raspunde cu un ecou grozav. Entuziasmaţi, estimăm că puţul trebuie să aibă în jur de 20 de metri.
Începem să coafăm colţul si trecem destul de repede. Dar ce găsim mai departe e foarte diferit de ce ne imaginam: puţul începea cu o fisură îngustă de 10 cm, iar în jur galeria era strâmtă, deci condiţii foarte grele de lucru. Ne apucăm să lărgim, ca să avem loc de manevră. In cautare de spaţii in care sa depozitam pietrele dislocate, constatăm ca in spatele formatiunilor mai exista un puţ paralel. Ne concentrăm forţele asupra lui si reuşim să forţăm intrarea – în jos e îngust, dar penetrabil. Din fericire, aveam acolo o coardă pe care o aduseserăm plini de speranţă in prima tură. Am legat-o de nişte formaţiuni si am intrat pe tubul îngust.
Dupa o coborare de aproximativ 12 metri am ajuns pe podeaua unei galerii frumos concreţionate, lată de 1-1,5 metri si înaltă de 5-6 m. Pe orizontală nu merge mai mult de 12-14 metri, dar se vede o posibilă continuare in jos. Nu am forţat, căci era nevoie de coardă si eram singur. Plus ca depăşiserăm cu mult ora întoarcerii spre maşini (acasă urma să ajungem la 2 si ceva noaptea). Rămâne pe data viitoare…
Status: denivelare ~ -30 m, dezvoltare: ~60 m
V5 27.09.2109
Matei vine in Oradea cu trenul si impreuna o luam spre V5. De mult timp l-am rugat sa imi arate sistemul la care lucreaza de atatia ani. Ajunsi in Varasoaia, hotaram sa coboram pana in sala Paul Matos, – 270 de m. Dupa 1:20 ajungem la destinatie. Parcursul este accesibil. In sala am luat-o amonte pe niste ramificatii labirintice. Galerii fosile apar din tavan si din pereti, iar cursurile de apa te dezorineteaza si mai mult. La iesire ne-a luat 2:40. Am avut la noi o banana. Spatiile sunt de mari dimensiuni. Podeaua accidentata te intarzie in parcurs. Seara Iosca ne povesteste despre viiturile care le-a prins pe putul de iesire si istoria descoperirilor.
Avenul de Rezerva
Interesant ca pozitie dar si mai interesant ca aven cu un curent de aspiratie puternic vara, aceasta cavitate a inceput sa isi produca efectul magnetic asupra noastra imediat.
Am intreprins doua ture solitare de degajare de bolovani. Am apreciat ca nu este riscant sa lucrez singur deoarece fisura in care intra aerul de afara era ingusta, de doar 15 cm. Am hotarat sa cobor nivelul cu 1m pentru a usura munca. In ultima tura solo, podeaua pe care lucram s-a prabusit intr-un put. M-a luat prin surpindere. Nu imi venea sa cred ca ma pregateam sa largesc fisura de calcar, iar sub mine se afla un put de aprox. 8m .
Ne organizam rapid, iar o saptamana mai tarziu Ovi, Matei si cu mine ne indreptam spre Aven. Reusim sa coboram in prima sala. Gasim continuarea dupa un vuiet ca de cascada. Era curentul de aer care se auzea la trecerea printr-o stramtoare .Ne punem la treaba iar dupa aproximativ 3 ore de lucru reusim sa trecem de restrictie. Intram pe o galerie relativ joasa ce meandreaza in doua directii. In aval se vede un etaj inferior la aproxiamtiv 5 m. Curentul de aer ramane puternic.
Parti bune: pozitie, curent, roca, alt aven mare in zona, feeling bun, semnal la telefon.
Parti rele: e departe de parcare (dif de 300 de m), posibil curentul sa vina dinspre faleza, nu este apa in zona.
Status: denivelare – 15m, lungime 25m.
Congresul national de speologie 2019
Congresul National de Speologie, editia XLVII va fi organizat de Clubul de Speologie Politehnica in perioada 30 August – 1 Septembrie 2019, la Suncuius, jud. Bihor.
Parteneri:
Primăria Suncuius,
Centrul pentru Arii Protejate si Dezvoltare Durabila Bihor
Destinatia de Ecoturism Padurea Craiului
Polaris
Club de Speologie Speodava
Speo Cristal
Kolozsvári Amatőr Barlangász Klub / Clubul Speologilor Amatori Cluj
Un nou obiectiv – Avenul de Rezerva
Avenul a fost descoperit in timpul unei ture speo la o alta pestera. Membri SpeoDava si Politehnica gasesc si decolamteaza intrarea. Punctul forte este pana acum curentul specific de aven. Aspira vara si sufla iarna (La -6 grade era vizibil de la 50 de m. Semana cu un horn fumegand.) In 2019 urmeaza noi ture.
Video in link.
https://drive.google.com/open?id=1jGBQ9WeVLBeZ99gdIh6eL9sHQTZctJyp
Clubul de Speologie Politehnica 