Avenul cu Milka

Furati de negrul ce se vede printre bolovani, am organizat rapid o noapte de explorare. Ultima iesire ne-a lasat un gust dulce acrisor cu miros de premiera. Matei Ovi si Alex tocmai s-au intors de la o alta pestera, obositi, entuziasti si bine dispusi. Facem bananele, bagam echipamentul in masini si o taiem spre Aven. Ora 22. Zapada era mult peste cat ne gandeam. Pe drum, Cata isi da seama ca nu are cum sa aiba grija de Alex care era la primele ture de speo si nu era sigur ca poate sa foloseasca tehnica de coarda pe tarasul ce iese in putul cel mare si fioros.  Se intorc la refugiu prin zapada ce trecea peste genunchi, la -5 grade C pe jos.  In pestera intra Ovi, Matei Cristi si Petre. Ajungem pe galeria activa si urcam circa 35 de m pana la punctul unde se termina corzile lasate de Cristi si Matei. Personal, mi-a fost groaza si sa o parcurg, asa ca Matei a luat taurul de coarne si a catarat un horn de 10 metri. Il asiguram dintr-o brana situata la 35 de m deasupra activului, iar pietrle ce veneau de sus suierau pe langa noi pana la activ. „L-am asigurat”  pana ce a reusit sa ne dea liber sa urcam pe coarda lui. Hornul debuseaza intr-o galerie de marime marisoara. Matei sapa cu mainele in argila ca sa putem sa ne strecuram spre „Foasil”. Urc, dau liber, merg 10 m si vad o urma ce cizma. – E a ta Matei ? – Nu cred, imi spune. Ma uit la el, iar deasupra capului atarna o coarda ce venea dintr-o galerie de mai sus. Dezamagire totala. Ne tot punem intrbari pe unde au ajuns altii inaintea noastra pe acolo. Oarecum dezamagiti, ne intoarcem spre activ de unde urmeaza urcusul spre iesire. Drumul spre masini e lung, dar urmele facute si coborarea simplifica totul. Este ora 7 dimineata si pornim anevoios spre refugiu. 

Reclame