2016 – 10 zile în V5, cea mai adâncă peşteră din România

8 August, ora 19. Am dat la o parte crengile ce acopereau mica intrare a avenului. Până nu-mi spusese Ovidiu, nici nu observasem găurica de pe versantul înierbat. Jumătate de oră mai târziu, intram în peşteră toţi patru – Ovidiu Pop, Radu Pop, Costi Stoian şi Matei Cristian, fiecare însoţit de o banană de bivuac de 20 de kg. Deşi zona de intrare este formată dintr-o lungă succesiune de puţuri largi şi frumoase, parcurgerea este anevoiasă căci galeriile care le leagă între ele sunt strâmte (multe dintre ele au fost toaletate de-a lungul anilor de ciocanele şi bormaşinile speologilor). După câteva ore de coborât pe coardă am ajuns la restricţia cea mai severă: un târâş lung de aproximativ 10 metri. La câţiva metri de finalul strâmtei galerii, ne aştepta ceva uimitor: o nuanţă de negru imposibil de pătruns şi un ecou fantastic – am ajuns în tavanul unei săli uriaşe, numite Paul Matos. Lungă de 415 m, lată de 50-70 m şi înaltă de 30-50 m, ea este a doua sală ca mărime din România, fiind depăşită numai de Sala Giganţilor din Humpleu. La baza corzii venite din tavan se află locul de bivuac – aici am dormit în prima noapte.

9 August. Din capătul sălii Paul Matos o nouă succesiune de puţuri ne-a condus până la activ, la Râul Iancului. La scurt timp am luat neoprenele pe noi şi am pornit de-a lungul râului. După trei ore de mers ne-am oprit la o coardă venită din tavan – aici se căţărase Miţă tura trecută. La capătul escaladei de 30 de metri a găsit o sală, dar pentru a merge în continuare mai trebuia făcută o căţărare de 15. După o oră şi ceva de lucru, am reuşit să ajung sus. Galeria găsită este înaltă de aproximativ 30 de metri şi lată de 5. Din păcate, pentru a ajunge la ea, trebuia coborâtă o săritoare de 6 metri şi noi nu mai aveam un centimetru de coardă la noi. Am lăsat în urmă galeria şi neoprenele şi ne-am reluat drumul spre capăt. După câteva ore de străbătut galerii mici şi medii ca dimensiune, am ajuns la un perete înalt de 30 de metri. La finalul urcării pe coardă, am dat într-o sală mare ce poartă numele celor ce au făcut căţărarea până acolo: Sala Francezilor. Aici am înnoptat a doua zi.

10 August. Dacă până în sala Francezilor galeriile fosile erau de dimensiuni relativ mici (cu excepţia sălii Matos, bine-nţeles), de aici încolo, peştera îşi schimbă aspectul. Din sala Francezilor se coboară pe coardă într-un canion enorm, iar apoi se ajunge în Calea Titanilor, unde lucrurile încep să semene puternic cu fosilul din Humpleu. După aproximativ 5 ore de mers prin spaţii largi, am ajuns la bivuacul de la Poliţe, locul în care urma să ne stabilim tabăra pentru următoarele zile.

11-15 August. Explorarea din tura trecută se oprise pe o diaclază lungă şi îngustă, la un puţ larg adânc de 20 metri. La baza lui continuarea nu era evidentă, dar am gasit-o printre prăbuşituri. Diaclaza continua în acelaşi stil ca şi până la puţ. Ovi s-a oprit la un puţ de 40 de metri, iar eu am găsit o galerie micuţă cu un izvoraş. A doua zi, eu şi Radu am mers să echipăm puţul nou, în timp ce Ovi şi Costi au început să carteze galeriile găsite. La baza puţului am găsit un afluent pe care l-am urmat pe diaclază pentru vreo 200 de metri până când am ajuns deasupra activului principal. Când ne-am regrupat, Ovi ne-a spus ca a găsit pe galeria izvoraşului o continuare în tavan şi că după câţiva metri s-a oprit la o săritoare. Eu şi Radu am mers ca să vedem ce e mai departe, în timp ce Ovi şi Costi au rămas la cartat. Am aruncat o cordelină pe după un bolovan şi am depăşit obstacolul de 3 metri. Am ajuns într-o galerie de vreo 15 metri care părea să se blocheze în toate direcţiile. Forţând fiecare variantă, am găsit, după o scurtă căţărare printre formaţiuni, o galerie mică, înfundată de prăbuşiri. În spatele blocurilor, însă, se vedea că galeria continua. Am decis că merită insistat şi am scos ciocanul din teacă. Timp de o oră şi jumătate am negociat cu bolovanii, când eu, când Radu. Într-un final, am trecut de restricție, am mai parcurs 5 metri de galerie și apoi am dat într-o săliță lungă de 20 de metri, lată de 10 și înaltă de 15. Printre formațiunile din capătul sălii am reușit să găsim o trecere și după o descățărare și un traverseu ciudat am ajuns într-o a doua săliță, de dimensiuni asemănătoare. Din a doua săliță am găsit ușor calea de acces spre a treia sală, aceasta din urmă fiind cea mai mare. Ziua era pe sfârșite, continuare nu se vedea la orizont, așa că am decis să ne pornim spre băieții de la cartare să le spunem ce am găsit. La întoarcere, în prima săliță, ne-am dat seama că rataserăm complet o galerie mare aflată deasupra locului în care săpaserăm.  Ne-am uitat la ea din toate părțile și am concluzionat că era nevoie de o cățărare un pic expusă, dar nu foarte dificilă. Dar asta rămânea pentru ziua următoare.

Ne-am întors așadar echipați cu corzi, bormașină, gujoane și carabiniere numai ca să constatăm că toată treaba putea fi ocolită elegant, la pas, pe o branuta din dreapta. Sus, spațiul devenea într-adevăr mai larg. Galeria este lată de 20 de metri și înaltă de 20-25. După 40 de metri de mers ne-am oprit la o prăpastie gigantică, în care de-abia deslușeam pereții și tavanul cu lumina Scurionului. Entuziasmul nu a fost de lungă durată, însă, pentru că sunetul ce se auzea de jos ne-a dat de înțeles că ne aflam undeva deasupra activului principal. Ne-am întors de unde porniserăm, am căutat continuarea în direcția opusă, dar ne-am oprit în fața unei cățărări de 15 metri. Am pregătit echipamentul și am început escaladarea. „Traseul” începea cu o placă de stâncă înclinată la 45 de grade, total lipsită de prize și aderență.  Radu s-a întins pe burtă pe placă și călcând în palmele lui am ajuns ceva mai sus. Dar nu suficient. A intrat și Ovi pe fir. Cu amandoi întinși sub mine, am reușit să ajung sus pe placă. Am testat stânca, am înfipt burghiul în perete, dar bormașina își pierduse vlaga, acumulatorul era gol. Cum cel de schimb era în tabără, n-am avut de ales și a trebuit să abandonăm treaba. În restul zilei am șters ultimele semne de întrebare din cele 3 sălițe, mai pe românește,  am coborât un puț și am făcut o cățărare dubioasă pe mondmilch în capătul căreia am găsit 30 de metri de galerie mică.

Uitându-se spre hăul ce îl găsiserăm, Ovi a decretat: „99% că asta dă deasupra sălii Suspendate”. Așa că în ziua următoare ne-am împărțit în două echipe, una care să meargă în sala Suspendată și alta care să urce în sala nou găsită, la prăpastie. Și nu mică ne-a fost bucuria când ne-am văzut luminile și ne-am auzit vocile! Ovi avusese dreptate. Am început să echipez „prăpastia” pentru a ajunge jos la băieți. Linia nou creată, lungă de 70 de metri, ne scutea de aproximativ 2 ore de parcurs dificil. Odată finalizată scurtătura, am reluat cățărarea din ziua anterioară. După o oră, am reușit să ajung sus. Am echipat un cap de puț și i-am așteptat pe baieți să urce. În îndepărtare negru cât vedeai cu ochii. În acea zi am parcurs aproximativ 400 de metri de galerie fosilă de mari dimensiuni  (lată de 20 de metri, înaltă de 30), încărcată de formațiuni.

Mai aveam o singură zi de explorare și știam exact unde vroiam să mergem. În ziua precedentă găsiserăm o gaură în podea cu un curent de aer nemaipomenit și cu un ecou formidabil. Echiparea a fost simplă: un bolovan, un gujon și coarda aruncată în apic. Am coborât 20 de metri până am ajuns pe podeaua unei săli uriașe. Nici n-am apucat, însă, să mă bucur, căci chiar în fața ochilor mei se afla o momâie. Au coborât și băieții să constate și ei situația. Ovi a dat o tură în jur și a declarat: „Știu unde suntem. Am ajuns în Galeria Titanilor”. Ne-am înecat amarul cu un colț de pâine și niște halva și am început să urcăm înapoi. Mai aveam câteva ore și ne mai rămăsese de cartat o galerie mică, dar deosebit de frumoasă, așa că ne-am pornit înspre ea. Podeaua galeriei era perfect albă, cristalizată, iar pe alocuri erau bazine tapetate cu cristale și umplute cu apă turcoaz. În explorare nu îndrăzniserăm să o parcurgem, dar de data asta curiozitatea era prea mare. Cu tălpile goale și cu cizmele agățate la gât am traversat galeria imaculată. În capătul ei, în mod paradoxal, se afla cea mai noroioasă zonă din tot ce am vazut in peșteră. Am depășit două săritori și am ajuns deasupra unei galerii de dimensiuni medii. În dreapta părea să continue. În stânga se vedea o promițătoare culoare întunecată. La liber însă nu mergea și coarda nu o aveam la noi. A rămas pe data viitoare…

16 August. Am strâns bivuacul, am făcut inventarul și am pornit spre sala Francezilor. Zi ușoară, de relaxare. Cu cam puțină mâncare totuși. Am ras cam tot ce am mai găsit în bivuac.

17 August. În drum spre sala P. Matos, ne-am oprit la locul unde ne cățăraserăm la intrare. Am coborât săritoarea ce ne oprise data trecută și am explorat cam 100 de metri de galerie. Din păcate se înfunda cu formațiuni. Am mâncat ceva, am tras pe noi neoprenele ude și am intrat pe activ. Nivelul apei crescuse și râul era tulbure. Pentru a evita surpizele de orice fel, am călcat pedala. Am trecut fără probleme, se pare că nu plouase atât de tare. La bivuacul din P. Matos am ajuns târziu, obosiți, nici vorbă să forțăm ieșirea în aceeași zi.

18 August. Bănuiam că întârzierea noastră ar putea provoca neliniște. La 6 a sunat alarma și am pornit în viteză. La 12 jumate terminaserăm de urcat toate puțurile și vedeam din nou lumina zilei. Ce bucurie să vezi cerul albastru și să simți mirosul ierbii! La ieșire ne aștepta Petre, îmbrăcat cu un tricou alb, orbitor. A dat câteva telefoane: „Au ieșit.” Un pic mai jos l-am întâlnit pe Cătă și pe Eduard, porniți și ei spre peșteră. La mașină, Petre ne lăsase o lubeniță. Mersi, Petre! Final.

Bilanț: 1450 metri cartați. Ceva mai mulți explorați.

Foto: Radu Pop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: