Aseara a fost sedinta festiva din 2015, unde am povestit despre activitatea de la club si am planuit tura de initiere din weekend. Am facut inscrierile pentru tura si momentan pe lista sunt 34 de incepatori, plus vreo 10 oameni de la club, plus 3 oameni din Alba, de la Polaris.
Pentru cei interesati de tura, iata un rezumat al informatiilor prezentate aseara:
PROGRAM
Ne intalnim sambata dimineata la ora 7:00 in fata garii mari din Cluj-Napoca si mergem cu trenul pana la Suncuius. De aici pornim pe jos spre pestera. Va fi un drum de 2 ore pe poteci si drumuri de pamant. Ajunsi pe platoul carstic de deasupra pesterii, vom campa, iar in ordinea finalizarii pregatirilor, vom incepe sa intram in pestera in echipe de cate 10-15 persoane. Tura in pestera dureaza aproximativ trei ore. La iesire, mancam, socializam si apoi ne bagam la somn. Duminica dimneata vom face TSA la faleza de langa pestera, iar dupamasa vom porni spre Suncuius. De aici luam trenul cu care vom ajunge in Cluj la ora 20:56.
TRANSPORT
Ne intalnim sambata dimineata la ora 7:00 in fata garii mari din Cluj-Napoca, iar pornirea va fi cu trenul TFC de la ora 7:35. Ajungem in Suncuius la ora 9:39. Intoarcerea se va face tot cu trenul: Suncuius 18:54 – Cluj 20:56.
ECHIPAMENT INDIVIDUAL NECESAR
Pentru drum: rucsac, ghete/bocanci, haine de munte comode si calduroase.
Pentru dormit: izolir, sac de dormit confortabil la +2°C, cort.
Pentru pestera: frontala cu baterii, cizme de cauciuc/bocanci, haine. Imbracamintea pentru pestera ar fi bine sa fie formata din un strat interior, calduros si hidrofob (din polar/lana) luat direct pe piele si un strat exterior, rezistent la rupere si murdarie (salopeta, trening, etc.). Sunt foarte bune sosete groase de lana sau cele din material sintetic pentru ski. Hainele, sosetele si incaltamintea de pestera ar trebui sa fie altele decat cele cu care veti sta afara.
ECHIPAMENT RECOMANDAT
Cizme de cauciuc, manusi de gradinarit, buff/caciula.
MANCARE
Fiecare isi va aduce propria mancare necesara unei ture de doua zile in natura. Este necesar si un PET de minim 1 litru cu apa potabila. Pentru sambata seara vrem sa facem pentru toata lumea un ceaun de mancare calda (gulas), dar treaba asta depinde de gasirea a minim 2 voluntari care sa se ocupe timp de 3 ore de partea aceasta.
ECHIPAMENT COLECTIV
Este echipamentul pe care il aducem noi de la club: casti, corzi, amaraje, hamuri, blocatoare, coboratoare, etc.
PROGNOZA METEO
Prognoza meteo e buna: in timpul zilei maxima de +14°C, iar noatea o minima de +2°C.
Cei carora le lipsesc piese din echipamentul individual, va rugam sa lasati un comentariu cu ce aveti nevoie. Daca aveti nevoie sa vorbiti direct cu noi, acesta e numarul de telefon al lui George: 0745078090
Ne vedem sambata dimineata la ora 7:00 in fara garii mari din Cluj-Napoca!
Foarte frumoasa traditie!Felicitari organizatorilor.