Prima pagină > TURE > Cuciulat 8 martie 2014

Cuciulat 8 martie 2014

Dis de dimineata, Andreea, Diana, Raluca si cu mine(Cata), am pornit voiosi din Cluj cu gandul de a regasi Avenul din Cuciulat si Pestera Fisura Neagra. S-a putut merge cu masina pe valea Somesului pana aproape de Valea Vacii, unde din cauza zapezii a trebuit sa o luam la pas. Convenisem sa urcam pe traseul de chei, cu o vizita scurta la P. Honu si apoi de acolo sa incepem o bataie de zona pana spre varful Cuciulat si apoi spre valea Vacii.

S-a balaurit bine prin zona si destul de repede am  gasit Ponorul din Cuciulat, plin de gheata in zona intrarii. Dupa ce am vizitat zona de intrare, ne-am pornit prin zapada apoasa si destul de mare, catre amontele vaii Vacii in speranta de a gasi avenul.  In scurt timp am gasit trei ponoare foarte mari, unul langa altul, active. Intr-unul, apa se pierdea in patul vaii, la baza unui perete de 6-7m, in celalalt asemanator dar erau ceva prabusiri, iar in al treilea apa intra intr-o salita de mici dimensiuni urmat de o saritoare de 2-3m cu pietris la baza si pare ca are continuare. Desi aveam la noi o bucata de coarda, nu am avut spituri si nici ceva natural sa incercam o echipare.  Nu stiu daca sunt cunoscute, insa nu sunt marcate. Ca sa avem repere pentru tura urmatoare, cand o sa cercetam mai in amanunt ponorul, am renuntat sa cautam avenul si am pornit in jos catre valea Somesului. Zapada pe valea Vacii era foarte mare si inaintarea era destul de anevoioasa din cauza copacilor cazuti si a bolovanilor de sub zapada. Pana la intersctia cu Somesul am observant o gramada de gauri interesante, fiind foarte aproape de patul vaii am considerat ca sunt cunoscute si nu le-am cercetat amanuntit. Pe la ora 17.30 am ajuns la cabanuta Speopoli, am mancat iar dupa o scurta oprire la barul din Doda pentru un ceai cu rom, am pornit spre casa

Ponorul din Cuciulatfetele

Reclame
Categorii:TURE
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: