Tura cu clubul de speo din Limoges – Le Lot

Un alt rezultat al expeditie noastre de la Berger a fost faptul ca prin intermediul lui Marcel am putut lua legatura cu clubul de speo din Limoges, deci sa nu fac numai cercetare 3 luni. Weekendul trecut ei aveau un stagiu de initiere in speo pentru familii. Eu nu stiam exact cum va fi, dar la cat de plictisitor e orasul asta, orice pestera era binevenita 🙂

Am fost preluata de catre Jean-Michel sambata dimineata pe la 8.45 si pe drum am aflat, ca noi vom avea un program diferit de cei initiati. Dupa ce ne-am intalnit cu restul, noi doi si o a 3 a persoana (nu i-am prea retinut numele) am pornit spre prima pestera.

Gouffres des Jonquilles

Ajungem, ne parcam, ne echipam, mergem 5 minute si pestera arata exact ca o gura de canal :). Mi s-a explicat ca de fapt a fost gasit activul prima data de scufundatori si intrarea aceasta au facut-o ei cu exploziv. Am coborat un put cam de 25-30 m si am ajuns in galeria fosila, care e o diaclaza cu multe septe, calcar negru si multe gururi pe planseu. Acolo am avut prima mea problema cu aparatul foto: am uitat un card  in laptop iar celalalt in rucsac. In 2 ore am terminat turul, Jean-Michel a facut si poze, am suferit din cauza caldurii (cred ca trebuie sa-mi iau subcombinezon de coolmax, ca eu mor de cald in pesterile de aici) si am iesit. A urmat o tura lunga cu masina prin Lot, si am ajuns la locul de intalnire cu restul. Dar cum nu erau acolo, am mers sa-i cautam in Grotte du Facteur

Grotte du Facteur

Pestera de initiere… Put de 7-8 m la intrare si toata pestera o faci in 20 de minute daca mergi cu spatele. E draguta, multe formatiuni, dar cam scurta.

Sambata s-a schimbat de cel putin 3 ori planul pe duminica, pana la urma duminica ne-am pornit spre Igue de Saint Sol

Igue de Saint Sol

E un aven care incepe cu un put foarte fain de 75m si jos are sali mari, frumos concretionate. La intrare ne-am intalnit cu un club din Paris, care avea tura cu incepatorii si care echipasera ambele trasee posibile. Au fost draguti si ne-au lasat sa le folosim coarda si sa ne si bagam in fata :). In salile de jos pe langa masa si scaunele din piatra, sculpturi in argila, sistemul cu troliu cu care erau coborati oamenii pe vremuri, am gasit inclusiv o bicicleta, cu care evident am facut o tura :). Problema 2 cu aparatul: s-au terminat acumulatorii…

Pe drumul de intoarcere spre Limoges am mai facut o oprire la:

Les Grottes des Lamouroux

Acestea sunt locuinte sapate in gresie, posibil dupa perioada romana.

In concluzie: oamenii foarte faini, se anunta ture cel putin o data la 2 saptamani 🙂

Peste 2 saptamani mergem in Pirinei in pestera in care sapa ei (-600 deocamdata)

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: